Vremea continuă să fie capricioasă în toată țara. Ploile se vor muta treptat din vestul și centrul țării în jumătatea de est, iar temperaturile se vor schimba de la o zi la alta. Cel mai cald va fi zonele de câmpie unde se vor depăși 25 de grade.
ALEXANDRA GEORGESCU, reporter: "După amiaza și seara vor fi averse și în Capitală. Temperaturile vor fi puțin mai scăzute față de cele obișnuite pentru data din calendar, cu o maximă de 27 de grade. Vântul va sufla slab până la moderat și vor exista descărcări electrice."
La munte, în schimb, vremea va fi răcoroasă și va ploua în fiecare zi. Aversele vor veni însoțite de descărcări electrice, intensificări ale vântului și posibil căderi de grindină. Pe litoral turiștii au parte la început de vreme mai bună pentru plajă, însă treptat se vor înmulți norii, iar trecător va ploua. Vor apărea și intensificări de scurtă durată ale vântului.
Sfârșitul de săptămână va aduce o deteriorare accentuată a vremii, cu intensificări puternice ale vântului, ninsori și viscol, mai ales în zonele montane.
Crăciunul a venit cu vreme autentică de iarnă în mai multe zone din țară. 19 județe și Capitala se află sub cod galben de viscol până în această seară.
Vremea rea din ultimele ore a provocat numeroase pagube. ISU București-Ilfov a anunțat că a intervenit la zeci de situații de urgență, majoritatea provocate de copaci căzuți și acumulări de apă.
Apa Nova mobilizează echipe operaționale extinse în București, ca urmare a avertizării de vreme severă. Potrivit avertizării de tip cod roșu, se pot acumula cantități de apă de peste 100 de litri/metru pătrat, iar rafalele de vânt pot ajunge...
Vreme rece în toată țara! Începutul lunii octombrie va aduce vreme mai rece decât de obicei și ploi abundente în mai multe zone ale țării, anunță Administrația Națională de Meteorologie.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

