Date companie
 
 
 
 

Zeci de elevi care au susținut bacalaureatul la Liceul "Dimitrie Bolintineanu", audiați de procurori

RSS Știri
 
 
Data publicării : 5 Iulie 2013
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : scandal, bacalaureat, audieri, elevi, parinti, spaga, bolintineanu
 

Scandal, la ultima probă a examenului de bacalaureat organizat la Liceul "Dimitrie Bolintineanu" din Capitală! Într-o desfășurare impresionantă de forțe, procurorii și polițiștii bucureșteni au ridicat mai multe înscrisuri și obiecte. Intenția oamenilor legii de a duce candidații cu autocarele la Poliția Capitalei, pentru audieri, s-a lovit însă de opoziția părinților. Pentru elucidarea suspiciunilor legate de șpaga de la bac, elevii și părinții acestora vor fi totuși citați la audieri. Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului Capitalei, Bogdan Staicu, 20 dintre candidați și-au exprimat dorința de a fi audiați încă de vineri, și au dat deja explicații celor 7 procurori aflați la Poliția Capitalei. Pentru ceilalți elevi au fost pregătite citații, și vor fi audiați, împreună cu părinții, sâmbătă și săptămâna viitoare. Bogdan Staicu a precizat că autocarele fuseseră aduse la liceu pentru a facilita deplasarea la audieri a celor care doreau să facă acest lucru vineri.

VOX "Au venit cu autocare să ia copiii! Ne-au împins pe noi ca pe niște animale. N-au vrut să vorbească, să ne dea și nouă o explicație! O bază legală! Am cerut o bază legală, să ne arătați și nouă niște mandate de aducere, în ce bază, ce scrie, ce acuzații li se aduc acestor copii? Nimeni nu a reușit să ne arate ceva măcar!"

Elevii acuză autoritățile un abuz și spun că așteaptă scuze din partea polițiștilor și procurorilor.

VOX "- N-am avut voie nici să mâncăm. Sunt de 24 de ore nemâncat! Nu ne-au lăsat afară să ne luăm de mâncare, absolut nimic! - Te-au pus să semnezi ceva?- Da, că pot să vin în altă zi!- Când?- De luni până joi! - Cum vezi acțiunea de astăzi, e un abuz? E normal?- Da, e un abuz! Nu mi se pare normal să te țină două-trei ore într-o sală! - Așteptați scuze din partea cuiva? - Da! - Din partea cui? - Din partea poliției, în primul rând!"

Victor Ponta susține că a făcut verificări și că nu există un mandat de aducere a tinerilor la audieri. Premierul a adăugat că va solicita ministrului Justiției să discute cu procurorul general despre situația creată la Liceul Bolintineanu.

VICTOR PONTA, premierul României "Am fost informat de ministrul de Interne despre faptul că se duc polițiștii să ia elevi de la liceu. Am întrebat dacă a existat mandat de aducere. Nu există, drept pentru care polițiștii nu trebuie să ia elevi cu forța. Să facă bine, procurorul, să îi citeze! Ce-i asta? Luăm copiii cu autobuze? Suntem iar pe vremea lui Morar și pe vremea comuniștilor?"

ALEXANDRU NICULAE, purtător de cuvânt, Poliția Capitalei "Vorbim de verificări. Nu au fost percheziționate anumite camere sau locuri sau copii! S-a discutat cu fiecare în parte, s-au întocmit liste! Punem în executare mandate emise de instanțele de judecată!"

Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului Capitalei, Bogdan Staicu, în Liceul "Dimitrie Bolintineanu", au fost găsite 16 lucrări xeroxate, cu răspunsurile la subiecte, și sume de bani nejustificate asupra unor supraveghetori. Potrivit legislației românești, orice persoană care a împlinit 18 ani răspunde în fața legii pentru faptele sale. Directoarea unității de învățământ a fost deja arestată, pentru trafic de influență.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Un viitor mai verde ( 15 Aprilie 2025 )

    "Un copac, o șansă la un viitor mai verde"! Asociația "Butoiașul cu Zâmbete a lansat un un proiect de responsabilitate socială corporativă prin care pomii și copacii vor prinde rădăcini în curțile școlilor din România.

  • Festivalul-concurs ”Festum Primavaere”, în București ( 12 Aprilie 2025 )

    Festival-concurs dedicat muzicii, organizat de Școala Atlas, sâmbătă, la Casa de Cultură a Studenților din București! La festivalul-concurs ”Festum Primavaere”, s-au înscris peste 300 de elevi de la școlile din Capitală, la secțiunile incluse în program.

  • Conotație periculoasă, în scandalul suporterilor ( 3 Aprilie 2025 )

    Scandalul în care au fost implicați suporterii echipelor Universitatea Cluj și CFR Cluj, la finalul meciului jucat luni, la Cluj-Napoca, în care doi tineri de 19 ani au fost agresați, accentuează tensiunile din societatea românească.

  • Catalogul electronic, generalizat ( 31 Ianuarie 2025 )

    La ora actuală, aproape o treime dintre școlile din România au catalog electronic, a declarat ministrul Educației, Daniel David. Ministerul Educației definitivează un proiect, astfel încât, catalogul electronic să fie implementat...

  • Poza jandarmului, propagandă mincinoasă ( 28 Ianuarie 2025 )

    Afirmațiile recente vehiculate pe rețelele de socializare, potrivit cărora un jandarm aflat în dispozitivul de ordine publică la protestele din Capitală și-ar fi dat demisia, după ce și-a întâlnit părinții la protest, sunt complet false...

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2