Date companie
 
 
 
 

Zeci de mii de credincioși, printre care Victor Ponta și Elena Udrea, la slujba închinată Sf. Parascheva

RSS Știri
 
 
Data publicării : 14 Octombrie 2013
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : udrea, ponta, credinciosi, iasi, slujba, parascheva, sarmale, cuvioasa
 

Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, a adunat la Iași zeci de mii de pelerini din toată țara. Liturghia a fost oficiată de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Înalt Preasfințitul Teofan. La ceremonia religioasă a participat și premierul Victor Ponta. Ca la orice sărbătoare creștină, n-a lipsit îmbulzeala pentru mâncarea împărțită gratis. Sute de credincioși s-au așezat la coadă, încă înainte de a se termina slujba, și s-au înghesuit să prindă câte o farfurie cu sarmale și o sticlă cu suc.

La Iași a fost prezentă și Elena Udrea. Cu o zi înainte, deputatul democrat-liberal a marcat marea sărbătoare într-un alt oraș al Moldovei, Roman. Pentru fostul ministru, Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva are o semnificație importantă. Este ziua în care, anul trecut, deputatul PDL și-a început campania electorală pentru alegerile de parlamentar de Roman.

ELENA UDREA, deputat PDL "Am vrut să fiu din nou alături de romanșcani. Până la urmă, sunt și eu un om credincios, ca toți ceilalți, și am o mulțime de motive, pentru care să mă rog!''

LAURENȚIU DAN LEOREANU, primarul orașului Roman ''Venim cu multă pioșenie, să ne închinăm acestei mari sărbători, să mulțumim bunului Dumnezeu și să ne rugăm, în același timp, pentru sănătate, pentru pace și pentru prosperitate!''

Catedrala Arhiepiscopală din Roman poartă chiar hramul Sfintei Cuvioase Parascheva.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Final de pelerinaj, la Iași ( 16 Octombrie 2025 )

    Circa 300.000 de credincioși au participat la toate evenimentele și slujbele de la Catedrala Mitropolitană din Iași, în perioada pelerinajului dedicat Sfintei Parascheva. Dintre aceștia, peste 206.000 au trecut pe la racla cu sfintele moaște. 

  • Pelerinaj în avans, la Sf. Parascheva ( 6 Octombrie 2025 )

    Pelerinii au început să sosească încă de duminică la Catedrala Mitropolitană din Iași, pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. Pelerinajul religios va începe oficial pe 8 octombrie, dar unii credincioși au preferat să ajungă mai devreme...

  • Victimele indolenței ( 5 Octombrie 2025 )

    Peste o sută de oameni au participat la un eveniment organizat de asociațiile Declic și RESET, în Piața Națiunii din fața Universității de Medicină și Farmacie din Iași. Participanții au ținut un moment de reculegere, în memoria copiilor care au murit...

  • Consecințele haosului de la Spitalul de Copii din Iași ( 29 Septembrie 2025 )

    Ședință de urgență, luni, la Spitalul de Copii ”Sf. Maria” din Iași, unde șase copilași au murit după infectarea cu o bacterie! Sâmbătă a murit și al șaptelea copil infectat cu aceeași bacterie, la Spitalului ”Grigore Alexandrescu” din București...

  • Decizia de liberare condiționată a Elenei Udrea, contestată ( 2 Iulie 2025 )

    Direcția Națională Anticorupție a contestat, miercuri, decizia Judecătoriei Ploiești de liberare condiționată a Elenei Udrea. Marți, ea a primit vestea privind decizia de liberare condiționată în timp ce se afla internată la Spitalul Județean de Urgență Ploiești...

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2