Date companie
 
 
 
 

Blaga, Ungureanu și Pavelescu au semnat pentru Alianța România Dreaptã

RSS Știri
 
 
Data publicării : 16 Septembrie 2012
Categorie : Politic | Cuvinte cheie : Romania, PDL, alegeri, blaga, republica, alianta, dreapta, pntcd, pavelescu, ungureanu, noua, protocol, forta, civica, neamtu
 

Alianța România Dreaptã, formata din Partidul Democrat Liberal, Forța Civică și Aripa Pavelescu a PNT-CD, a intrat oficial în cursa pentru alegerile din 9 decembrie. Coaliția partidelor de dreapta a fost înregistratã, duminică, la Biroul Electoral Central, dupã semnarea protocolului între formațiunile conduse de Vasile Blaga, Mihai Rãzvan Ungureanu și Aurelian Pavelescu.

VASILE BLAGA, președinte PDL "Îmi doresc un parcurs un parcurs corect al acestei construcții. Le mulțumesc celor doi președinți, domnul Ungureanu și Pavelescu, pentru înțelepciunea de care au dat dovadă pentru că nu este ușor să realizezi astfel de construcții."

AURELIAN PAVELESCU, președinte P.N.Ț.C.D. "Am convingerea că românii își vor îndrepta din ce în ce mai mult votul către noi și vor înțelege că USL este o construcție politică mincinoasă, ancorată în trecut."

MIHAI RĂZVAN UNGUREANU, președinte Forța Civică "Nu-mi doresc decât ca acest parteneriat să dureze și să câștige în beneficiul tuturor cetățenilor României. Pornim cu încredere, optimism, hotărâre, forță. Așa să ne ajute Dumnezeu!"

CEZAR PREDA, prim-vicepreședinte PDL "Iată e prima alianță care intră în bătălie pe 9 decembrie. Ne vom bate cu USL care a dovedit că nu vrea să guverneze pentru români și care a dovedit că vrea numai scandal."

Denumirea completă a alianței este "Alianța România Dreaptă", cu prescurtarea "ARD" și are ca siglă conturul stilizat al unei inimi, în interiorul căreia sunt înscrise inițialele "ARD". În Alianță este dorită și formațiunea Noua Republică, condusă de Mihail Neamțu. Acesta nu a putut semna protocolul Alianței România Dreaptă din cauza faptului că înregistrarea partidului la tribunal a fost contestată. Potrivit lui Vasile Blaga, formațiunea lui Neamțu va fi cooptată în Alianță după rezolvarea contestației.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Invitația lui Trump, acceptată ( 15 Februarie 2026 )

    Nicușor Dan a anunțat că va merge la Washington, pentru a participa, săptămâna viitoare, la prima reuniune a Consiliului pentru Pace, inițiat de președintele american Donald Trump. România va avea statut de observator. “Decizia de a fi prezent...

  • Rating alarmant ( 14 Februarie 2026 )

    Ratingul suveran al României este menținut la ”BBB minus”, cu perspectivă negativă, se arată în comunicatul transmis de agenția de evaluare financiară Fitch. Ratingul României ”BBB minus” este susținut de apartenența la UE și este asociat cu intrările de capital...

  • Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, respinsă ( 15 Decembrie 2025 )

    Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, intitulată ”România nu este de vânzare - fără progresiști la guvernare”, a fost respinsă, luni, în urma votului din Parlament. În discursul rostit la tribuna Parlamentului, premierul Ilie Bolojan...

  • Ciprian Ciucu, primar ales al Capitalei ( 8 Decembrie 2025 )

    Candidatul Partidului Național Liberal, Ciprian Ciucu a câștigat mandatul de primar general al Capitalei, la alegerile locale parțiale organizate în 7 decembrie. Conform rezultatelor finale publicate pe site-ul Autorității Electorale Permanente, după centralizarea...

  • Precizări de la AEP privind alegerile locale ( 5 Decembrie 2025 )

    Alegătorii din Capitală vor putea vota, duminică, doar la secțiile la care sunt arondați. Conform anunțului transmis de Autoritatea Electorală Permanentă, cetățenii își pot exercita dreptul de vot numai la secția de votare la care sunt arondați...

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2