Premierul Dacian Cioloș cere o evaluare cât mai rapidă a pagubelor făcute de inundații! La videoconferința cu prefecții, primul ministru și-a exprimat regretul că au fost și pierderi de vieți omenesti.
DACIAN CIOLOȘ, premierul României: Am vrut să avem această întâlnire ca să vedem cum stau lucrurile pentri că fenomenele acestea, interperiile cu impact major în unele localitățideja au loc de câteva săptămâni, am vrut sa facem o analiza a situației în care ne aflăm în momentul de față și să vedem care sunt prognozele pentru perioada imediat următoare."
Potrivit rapoartelor prezentate de prefecții județelor și de Ministerul de Interne, în total, s-au confruntat cu probleme 164 de localități din 20 de județe ale României. În scop de prevenție au fost evacuate temporar, pe tot parcursul perioadei cu intemperii, aproximativ 400 de persoane. De asemenea, potrivit Ministerului de Interne, 4.000 de cadre au intervenit în fiecare zi pentru a reduce consecințele fenomenelor meteorologice extreme. În prezent, nu există nicio localitate izolată. Premierul a mai spus că a cerut Ministerului Mediului să evalueze gradul de afectare a digurilor de protecție împotriva inundațiilor, pentru a preveni situațiile dificile care pot apărea de acum înainte.
Informațiile apărute în spațiul public, potrivit cărora Departamentul pentru Situații de Urgență nu ar fi avertizat populația din nordul Moldovei cu privire la riscul de inundații, sunt dezmințite. ”Ca urmare a unor declarații publice referitoare la presupusa...
25 de localități din nouă județe din țară au fost afectate, de duminică și până luni-dimineață, de ploi, viituri și vânt puternic. Vă avertizăm că urmează imagini cu impact emoțional. Conform comunicatului transmis de Inspectoratul General pentru...
Situația de la Salina Praid continuă să producă îngrijorare. Sute de voluntari au ajutat echipele de intervenție la realizarea unor diguri de apărare la Praid.
Pompierii au finalizat evacuarea apei din 38 de gospodării din localitatea Boroșneu Mare, județul Covasna. De asemenea, în localitatea Băcel, echipajele ISU au continuat intervențiile, desfășurând activități de recunoaștere și sprijin pentru populație.
Defileul Jiului a fost închis, în cursul dimineții, din cauza viiturilor care au adus cu sine aluviuni, bucăți de stâncă și trunchiuri de arbori! În cursul dimineții, C.N.A.I.R. și Poliția Rutieră au dispus închiderea...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019