Zi decisivă pentru partidele din coaliția de guvernare. Liderii au mers la consultările convocate de președintele Nicușor Dan la Palatul Cotroceni, pentru depășirea crizei politice generate de anunțul PSD privind retragerea sprijinului politic premierului Ilie Bolojan. Delegația PSD - formată din Sorin Grindeanu, Marian Neacșu și Sorin Manda - a fost prima primită de președintele Nicușor Dan.
SORIN GRINDEANU, președinte PSD
"Ne-am spus sau am expus în continuare ca una din soluții să fie continuarea acestei cualiții proeuropene, dar cu un alt prim-ministru, urmare a votului de luni. Totodată, dacă nu se ajunge la o armonizare a punctelor de vedere, evident PSD poate să treacă, Partidul Social Democrat poate să treacă în opoziție, noi, deasemenea nesusținând un Guvern minoritar sau făcând o altă majoritate decât cele pe care le-am anunțat. Dincolo de viitoare poziție a PSD la putere sau în opoziție și care cred că va fi clarificată în perioada următoare, evident că angajamentele internaționale pe care România le-a luat indiferent de cine e prim-ministru sau indiferent de perioada în care s-au luat, că vorbim de PNRR sau că vorbim de lucrurile care țin de angajamente financiare cu C.E sau cu toate celelalte organisme internaționale, repet indiferent de poziția PSD la putere sau în opoziție, noi susținem respectarea acestor angajamente internaționale."
Și delegația PNL, formată din președintele formațiunii, Ilie Bolojan, secretarul general, Dan Motreanu, și prim-vicepreședinții Cătălin Predoiu, Nicoleta Pauliuc, Ciprian Ciucu și Adrian Veștea a intrat la consultări.
ILIE BOLOJAN, președinte PNL
"Am încheiat consultările cu domnul președinte și echipa de la Cotroceni în care am prezentat poziția PNL. Această poziție reflectă deciziile pe care Biroul Politic le-a decis ieri. Și anume faptul că îmi asum în continuare mandatul de premier. PNL va susține în plan guvernamental activitatea Guvernului astfel încăt să putem desfășura o activitate de administrare a țării în condiții cât mai bune în această situație dificilă."
Cu o zi înainte, primul ministru Bolojan a declarat că deși are onoarea de a fi premierul României, funcția este „foarte dificilă” și și-a exprimat speranța că românii nu își vor pierde încrederea în clasa politică, în urma actualei situații.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

