Alegerile prezidențiale din anul 2009 au fost câștigate fraudulos de către Traian Băsescu, cu ajutorul Serviciului Român de Informații și a Direcției Naționale Anticorupție. Cel puțin așa arată Raportul preliminar al Comisiei de anchetă privind prezidențialele din 2009.
În document, se arată că președintele de atunci, Traian Băsescu, și Guvernul PD, în frunte cu Emil Boc, au favorizat fraudarea alegerilor, diferența dintre candidați fiind atât de mică încât acțiunile lor au influențat rezultatul scrutinului, iar SRI și DNA au favorizat ascunderea faptelor. Una dintre acuzațiile aduse Executivului Boc este că a convocat o ședință de Guvern pentru a schimba din funcție șefi de instituții "noaptea ca hoții". Membrii Comisiei fac astfel referire la schimbarea a 20 de prefecți din funcții și la revocarea ministrului PSD al Internelor, Dan Nica, în aceeași zi, înaintea alegerilor prezidențiale din 2009, ca urmare a rupturii alianței PSD-PD. Ei susțin că acest gest a fost făcut cu intenția fraudării votului.
Raportul menționează și înlocuirea ulterioară a tuturor miniștrilor PSD cu miniștri PD.
În plus, liderii PD sunt acuzați astfel de constituirea de grup infracțional organizat, fiind implicat inclusiv Traian Băsescu, dar și de fals intelectual, uz de fals și abuz în serviciu.
În continuare, comisia urmează să trimită raportul parțial Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Potrivit MAI, pe perioada celor două tururi de scrutin ale alegerilor prezidențiale au fost înregistrate peste 4.500 de incidente.
Candidatul Partidului Național Liberal, Ciprian Ciucu a câștigat mandatul de primar general al Capitalei, la alegerile locale parțiale organizate în 7 decembrie. Conform rezultatelor finale publicate pe site-ul Autorității Electorale Permanente, după centralizarea...
Alegătorii din Capitală vor putea vota, duminică, doar la secțiile la care sunt arondați. Conform anunțului transmis de Autoritatea Electorală Permanentă, cetățenii își pot exercita dreptul de vot numai la secția de votare la care sunt arondați...
Se aprinde lupta pentru Primăria Capitalei. Candidatura lui Daniel Băluță la Primăria Capitalei a fost validată oficial de PSD, după ce același lucru s-a petrecut și în cazul lui Ciprian Ciucu, pentru PNL. Din partea USR, Cătălin Drulă va candida la alegerile din 7 decembrie.
Începe lupta pentru Primăria Capitalei. Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu a transmis pe Facebook că decizia de a candida la Primaria Generală a Bucureștiului nu a fost una ușoară, dar că este momentul „să ducă Bucureștiul la alt nivel”.
În domeniul ajutoarelor sociale există cazuri de beneficiari care au ajuns să primească bani de la stat prin fraudă. Este declarația ministrului Muncii, Florin Manole, care subliniază că numărul beneficiilor sociale obținute prin fraudă este mare.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

