Date companie
 
 
 
 

Crin Antonescu a pierdut sprijinul unor primari PNL

RSS Știri
 
 
Data publicării : 21 Martie 2014
Categorie : Politic | Cuvinte cheie : psd, ponta, pnl, antonescu, sprijin, primari, europarlamentare, scor, acuzatia
 

Zeci de primari liberali nu-și vor susține partidul în alegerile europarlamentare, ci pe candidații social-democrați, potrivit unor surse din PNL. Aceastã mișcare ar da peste cap planurile liderului PNL, care țintește la un scor de 20%, la alegerile parlamentare. Situația este gravã, pentru formațiunea condusă de Crin Antonescu, având în vedere cã aceasta depinde de primari, pentru a ridica scorul la europarlamentare. Potrivit R/News, în absența susținerii unor lideri locali, este mai mult ca sigur cã obiectivul PNL nu va fi atins, iar în aceste condiții, Crin Antonescu riscã sã piardã șefia partidului.

prin telefon: CRIN ANTONESCU, președinte PNL ”Toata construcția pe care noi dorim să o facem nu prea stã în picioare, dacã nu atingem acest 20%. Și, atunci, e normal ca ștafeta sã fie preluată de altcineva.”

Crin Antonescu dã vina pe social-democrați, pentru pierderea sprijinului din teritoriu.

prin telefon: CRIN ANTONESCU, președinte PNL ”Cum se furã? Se fură sigle, câte un deputat pe la Dolj, primari cât încape. Exact ca PDL, cu amenințãri, cu tot felul de alte constrângeri, cu promisiuni, cu împãrțirea bugetelor.”

În replicã, Victor Ponta susține cã PSD este același partid pe care Crin Antonescu l-a susținut când au format USL.

VICTOR PONTA, președinte PSD ”Eu sunt convins cã PSD nu s-a schimbat deloc, fațã de acel partid pe care Antonescu îl susținea. Am fost împreunã la Argeș și a spus despre noi cã suntem un partid serios și bun. Nu ne-am schimbat de atunci! Suntem tot aceiași.”

Acuzatia lansată de Crin Antonescu a venit dupã ce un parlamentar liberal de Dolj a trecut la PSD. În scurt timp, mai mulți primari PNL și-au anunțat susținerea pentru social-democrați.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Graficul reformelor ( 20 Ianuarie 2026 )

    Pachetul de măsuri pentru reforma administrației publice și cel pentru relansare economică ar urma să fie gata până pe 26 ianuarie, iar Guvernul Bolojan își va asuma răspunderea, în Parlamentul României, pe 29 ianuarie. Este concluzia ședinței Biroului Politic...

  • Inițiativă legislativă pentru părinți ( 9 Decembrie 2025 )

    Proiectul de lege care prevede o zi liberă pentru părinți, la începerea anului școlar, a fost adoptat în mod tacit de Senat. Inițiat de un senator PSD, proiectul merge la Camera Deputaților, în calitate de for decizional. Festivitatea de deschidere a fiecărui an școlar...

  • PSD, preferat la sate ( 8 Decembrie 2025 )

    Rezultatele alegerilor parțiale organizate, duminică, în țară, arată că PSD își menține încă statutul de forță politică, în special în zona rurală. Fostul lider social-democrat, Marcel Ciolacu, a câștigat alegerile pentru funcția de președinte...

  • Liberalul Mihai Barbu, sub control judiciar ( 7 Noiembrie 2025 )

    Implicat în dosarul penal instrumentat de procurorii anticorupție, în centrul căruia se află afaceristul vasluian Fănel Bogos, Mihai Barbu și-a pierdut poziția în Partidul Național Liberal și este cercetat sub control judiciar. Imediat după...

  • Noi tensiuni în Coaliția de guvernare ( 14 Septembrie 2025 )

    Tensiuni în Coaliție! Membri ai Partidului Social Democrat vin în spațiul public cu mesaje în care susțin menținerea plafonării prețurilor la alimentele de bază, în condițiile în care au apărut informații potrivit cărora Guvernul ar urma să nu mai prelungească plafonarea adaosului la alimentele de bază, de la 1 octombrie.

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2