Guvernul României, pus la zid de prim-vicepreședintele Comisiei Europene! Frans Timmermans a criticat dur modificarea legilor justiției și a avertizat că, dacă regulile sunt încălcate, Executivul de la Bruxelles nu va ezita să ia măsuri și să aducă Guvernul român în fața instanței, pentru legislația vizând sistemul judiciar și situația statului de drept. Timmermans a participat la dezbaterea din Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne din Parlamentul European, pe tema situației din România. El a atras atenția că nu vede progrese, ci doar pași înapoi, iar asta trezește îngrijorări. Parlamentul României nu a dat până acum semne că ar vrea să răspundă la avizele și recomandările care au fost emise de organisme precum GRECO și Comisia de la Veneția, a mai spus oficialul european, care a cerut clarificări suplimentare despre modul în care elementele specifice ale reformelor din domeniul justiției ar trebui interpretate.
Pe de altă parte, Timmermans a lăudat activitatea DNA sub conducerea Laurei Codruța Kovesi și a vorbit despre procedura de evaluare a procurorului general. În ceea ce privește referendumul pentru clarificarea definiției căsătoriei, prim-vicepreședintele Comisiei Europene a declarat că susține valorile familiei, dar că nu dorește ca aceste valori să fie folosite drept justificare pentru a stârni ura față de minoritățile sexuale. În privința protocoalelor secrete, Frans Timmermans a afirmat că nu vede legătura între acestea și modificările legilor justiției care afectează independența sistemului.
Declarație incendiară a președintelui Nicușor Dan, duminică, la Palatul Cotroceni, privind situația din sistemul de justiție! În esență, concluzia sesizărilor primite din partea magistraților arată că există o categorie de magistrați, membri ai CSM-ului...
În premieră, Curtea de Apel București a organizat, joi, o conferință extraordinară de presă, prezidată de șefa instituției, Liana Arsenie, în care au fost abordate situațiile grave prezentate în documentarul Recorder, ”Justiție capturată”.
Sute de oamni au participat, vineri-seară, la protestul desfășurat sub genericul ”Ce face Lia cu Justiția din România? - Vrem revocarea apărătoarei corupților”, inițiat de mai multe organizații civice în fața sediului Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Problema pensiilor speciale, care macină o parte din finanțele țării și irită societatea românească de ani de zile, este parțial pusă pe tapet de Guvernul Bolojan. În conferința de presă susținută marți, șeful Executivului a explicat ce modificări vor fi aduse...
Fostul ofițer M.A.I. care a infectat cu noul coronavirus zeci de persoane, la Spitalul de Urgență ”Dr. Dimitrie Gerota” din Capitală, a fost externat. Bărbatul în vârstă de 60 de ani a rămas cu sechele pulmonare și trebuie...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

