Date companie
 
 
 
 

Educatia a ajuns la Curtea Constitutionala

RSS Știri
 
 
Data publicării : 20 Octombrie 2010
Categorie : Politic | Cuvinte cheie : guvern, senat, Curtea Constitutionala, asumare raspundere, lege educatie
 

Conducerea Senatului a sesizat Curtea Constituțională, cu privire la asumarea răspunderii Guvernului pe Legea Educației. Președintele Senatului, Mircea Geoană spune că s-a creat un conflict între Parlament și Executiv, după ce Guvernul și-a anunțat intenția de a-și asuma răspunderea pe legea aflată în dezbaterea Senatului.

MIRCEA GEOANA - presedintele Senatului: "Prin asumarea rãspunderii pe Legea Educatiei, Guvernul a oprit în mod practic procedura parlamentarã pe care o derulam în Senat. + Prin acest gest, Guvernul României practic a sfidat rolul Parlamentului de unicã autoritate legiuitoare si a încãlcat principiul separatiei puterilor în stat."

Sesizarea va fi luată în discuție de judecătorii Curții Constituționale, în data de 27 octombrie, zi în care va fi supusă votului moțiunea de cenzură. 28 octombrie va fi ziua în care cabinetul Boc își va asuma răspunderea pe legea educației.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Graficul reformelor ( 20 Ianuarie 2026 )

    Pachetul de măsuri pentru reforma administrației publice și cel pentru relansare economică ar urma să fie gata până pe 26 ianuarie, iar Guvernul Bolojan își va asuma răspunderea, în Parlamentul României, pe 29 ianuarie. Este concluzia ședinței Biroului Politic...

  • Inițiativă legislativă pentru părinți ( 9 Decembrie 2025 )

    Proiectul de lege care prevede o zi liberă pentru părinți, la începerea anului școlar, a fost adoptat în mod tacit de Senat. Inițiat de un senator PSD, proiectul merge la Camera Deputaților, în calitate de for decizional. Festivitatea de deschidere a fiecărui an școlar...

  • Protest masiv în fața Guvernului ( 29 Octombrie 2025 )

    Mii de sindicaliști din patru confederații sindicale au participat la un protest în Piața Victoriei, împotriva măsurilor de austeritate ale Guvernului. Ei solicită creșterea salariului minim și a pensiilor, respectarea drepturilor legale și contractuale ale salariaților, taxarea echitabilă, oprirea măsurilor de austeritate aplicabile doar populației, precum și protejarea locurilor de muncă și investiții în economie, excluzând, totodată, concedierile.

  • Guvernarea, prizoniera Coaliției ( 6 Octombrie 2025 )

    Atitudinea partidelor din actuala coaliție de guvernare, criticată dur de către fostul președinte Traian Băsescu! ”Ce se întâmplă cu partidele astea este comic. Am inventat o nouă instituție, care se numește Coaliția, care coaliție a pus un guvern...

  • Apel la solidaritate ( 7 Septembrie 2025 )

    Începutul de an școlar, sub semnul incertitudinii! Președintele FSLI, Simion Hăncescu, a lansat către cadrele didactice un apel la solidaritate, artând că au datoria să continue protestele, până când măsurile de austeritate vor fi abrogate...

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2