Uniunea Salvați România a sesizat oficial Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca urmare a declarațiilor publice făcute de liderul AUR, George Simion, la adresa președintelui Nicușor Dan, în care l-a catalogat pe acesta drept ”paraplegic”. Conform USR, sesizarea a fost formulată de Crina Steliana Țugui, membră a USR și persoană cu dizabilități locomotorii. Potrivit comunicatului transmis de USR, declarațiile lui Simion de pe 23 aprilie, susținute în județul Mureș, transmise live pe canalele oficiale ale partidului și preluate de mai multe posturi TV, au avut un caracter public și un impact semnificativ asupra opiniei publice. În discursul său, liderul AUR a utilizat termenul ”paraplegic” într-un mod jignitor și degradant, depășind limitele unei critici politice legitime și afectând demnitatea persoanelor cu dizabilități. Când George Simion a ales să îl numească pe Nicușor Dan ”paraplegic” în sens jignitor, nu a atacat doar o persoană, ci a transmis un mesaj dureros către o întreagă comunitate, că viețile noastre pot fi folosite ca insultă, arată Crina Steliana Țugui. USR subliniază că utilizarea dizabilității ca instrument de atac politic este inacceptabilă într-o societate democratică și contribuie la stigmatizarea și marginalizarea persoanelor vulnerabile. Reprezentanții partidului fac apel la responsabilitate în discursul public și la respectarea principiilor fundamentale ale demnității umane.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

