Democrația a fost suspendata în România!. Acesta este semnalul de alarmă pe care președintele PSD, Victor Ponta, l-a tras în fața europarlamentarilor de la Bruxelles, alături de liderul PNL, Crin Antonescu si cel al PC, Daniel Constantin. Reprezentanții de frunte ai Opoziției au reclamat Puterea in Parlamentul European, in cadrul dezbaterii publice "Democrația română. Abuz politic și reacția cetățenilor''.
VICTOR PONTA, președintele PSD "Nu am venit aici, împreuna cu partenerii mei, sa ne plângem de România sau sa criticam Guvernul. O facem în Bucuresti si e suficient. Am venit să prezint faptele, sa apar oamenii de pe strazi, pe nedrept acuzati ca protesteaza pentru salariu sau pensie.''
CRIN ANTONESCU, președintele PNL "In România puterea s-a concentrat in mana unui singur om, iar principalul partid de guvernamant se comportă aidoma partidului-stat, pe care românii il cunosc de multa vreme si pe care nu-l mai vor niciodată.''
Dezbaterea s-a desfășurat în prezența europarlamentarilor liberali si a socialistilor-europeni. La reuniune au fost prezenți eurodeputați din delegațiile USL, dar și ministrul Muncii, Sulfina Barbu.
Pachetul de măsuri pentru reforma administrației publice și cel pentru relansare economică ar urma să fie gata până pe 26 ianuarie, iar Guvernul Bolojan își va asuma răspunderea, în Parlamentul României, pe 29 ianuarie. Este concluzia ședinței Biroului Politic...
În trei unități sanitare din București, încălzirea este asigurată cu aeroterme și aparate de aer condiționat. Este vorba despre Institutul Fundeni, Institutul C.C. Iliescu și Institutul Oncologic. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a transmis că a dispus...
Proiectul de lege care prevede o zi liberă pentru părinți, la începerea anului școlar, a fost adoptat în mod tacit de Senat. Inițiat de un senator PSD, proiectul merge la Camera Deputaților, în calitate de for decizional. Festivitatea de deschidere a fiecărui an școlar...
Rezultatele alegerilor parțiale organizate, duminică, în țară, arată că PSD își menține încă statutul de forță politică, în special în zona rurală. Fostul lider social-democrat, Marcel Ciolacu, a câștigat alegerile pentru funcția de președinte...
Alegătorii din Capitală vor putea vota, duminică, doar la secțiile la care sunt arondați. Conform anunțului transmis de Autoritatea Electorală Permanentă, cetățenii își pot exercita dreptul de vot numai la secția de votare la care sunt arondați...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

