Coaliția PSD-ALDE a pierdut majoritatea în Camera Deputaților! Patru deputați social-democrați au demisionat din partid, alăturându-se formațiunii lui Victor Ponta, Pro România. Cei patru sunt Ion Mocioalcă, Ion Spânu, Mihai Popa și Mihai Mohaci. Fostul premier Victor Ponta a anunțat că echipa PRO România din Parlament și din teritoriu s-a mărit cu oameni "care nu pot fi cumpărați sau speriați".
Deputatul Ion Mocioalcă, președinte al PSD Caraș-Severin, a anunțat și pe pagina sa de Facebook că după 24 de ani a ales să demisioneze din partid și să se alăture Pro România. Mocioalcă a scris că este umilitor ca la fiecare CEx al PSD și înaintea fiecărei ședințe, el și colegii săi se întreabă dacă vor fi ”judecați”. În acest moment, PSD are 144 de deputați, iar ALDE are 19 deputați. Cele două au împreună 163 de deputați, în condițiile în care majoritatea este de 165 de deputați. Demisiile celor patru nu pun în pericol Guvernul, în cazul unei moțiuni de cenzură. În schimb, ar putea exista proiecte importante de legi care să cadă la vot în Camera Deputaților.
Atitudinea partidelor din actuala coaliție de guvernare, criticată dur de către fostul președinte Traian Băsescu! ”Ce se întâmplă cu partidele astea este comic. Am inventat o nouă instituție, care se numește Coaliția, care coaliție a pus un guvern...
Tensiuni în Coaliție! Membri ai Partidului Social Democrat vin în spațiul public cu mesaje în care susțin menținerea plafonării prețurilor la alimentele de bază, în condițiile în care au apărut informații potrivit cărora Guvernul ar urma să nu mai prelungească plafonarea adaosului la alimentele de bază, de la 1 octombrie.
Începe să se contureze competiția pentru șefia Partidului Social Democrat. Liderul interimar al social-democraților, Sorin Grindeanu, are un contracandidat în persoana senatorului Titus Corlățean, care și-a anunțat dorința de a candida pentru...
PSD convoacă Biroul Permanent după tensiunile din Coaliție privind ceremoniile pentru Ion Iliescu. Liderul PSD Sorin Grindeanu a anunțat pe Facebook convocarea unei reuniuni pentru luni, în urma tensiunilor create în Coaliția de guvernare din cauza poziției unor parteneri față de organizarea ceremoniilor oficiale pentru fostul președinte Ion Iliescu.
Refuzul USR de a accepta organizarea funeraliilor de stat pentru fostul președinte Ion Iliescu pune pe jar Coaliția. Ședința Coaliției, care avea pe agendă al doilea pachet de măsuri de austeritate, a fost suspendată, miercuri, din cauza absenței...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019