Date companie
 
 
 
 

PNL și-a prezentat programul de guvernare

RSS Știri
 
 
Data publicării : 28 Februarie 2015
Categorie : Politic | Cuvinte cheie : strategie, pnl, blaga, guvernare, program, predoiu, gorghiu
 

Partidul Național Liberal, invitație pentru o nouă majoritate! Comisia de unificare a PNL a aprobat, sâmbătă, programul de guvernare al partidului. Copreședintele liberal, Vasile Blaga a spus că, alături de colegii săi, lansează public invitația adresată tuturor „posibililor parteneri politici”, pentru a crea o nouă majoritate și a ajunge la guvernare. Acesta a adăugat că proiectul PNL este în concordanță cu programul președintelui Klaus Iohannis și va sta la baza parteneriatului cu șeful statului. La rândul său, liderul liberal Alina Gorghiu a declarat că dorește un parteneriat cu Președinția României, pentru că realizarea proiectului de țară „România lucrului bine făcut” înseamnă și realizarea acestui program de guvernare. Gorghiu a vorbit despre necesitatea unor sisteme publice solide și performante în interesul cetățenilor. Copreședinții PNL Alina Gorghiu și Vasile Blaga și prim-vicepreședintele PNL Cătălin Predoiu au susținut sâmbătă o conferință de presă cu prilejul prezentării spre dezbatere publică și internă a programului de guvernare al PNL.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Graficul reformelor ( 20 Ianuarie 2026 )

    Pachetul de măsuri pentru reforma administrației publice și cel pentru relansare economică ar urma să fie gata până pe 26 ianuarie, iar Guvernul Bolojan își va asuma răspunderea, în Parlamentul României, pe 29 ianuarie. Este concluzia ședinței Biroului Politic...

  • Liberalul Mihai Barbu, sub control judiciar ( 7 Noiembrie 2025 )

    Implicat în dosarul penal instrumentat de procurorii anticorupție, în centrul căruia se află afaceristul vasluian Fănel Bogos, Mihai Barbu și-a pierdut poziția în Partidul Național Liberal și este cercetat sub control judiciar. Imediat după...

  • Programul FIV 2025 a luat startul ( 20 Octombrie 2025 )

    Au luat startul înscrierile în Programul social de interes național de susținere a cuplurilor și a persoanelor singure, pentru creșterea natalității - FIV 2025. Potrivit comunicatului transmis de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului...

  • PNL apără reforma administrativă ( 1 Septembrie 2025 )

    Partidul Național Liberal apără măsura de reformare a administrației publice locale. Într-un comunicat postat pe pagina oficială de Facebook a PNL se subliniază că reforma administrației locale "nu este praf în ochi", iar reducerea efectivă a personalului va fi de 10%. 

  • Pregătire pentru cercetare, la Măgurele ( 25 August 2025 )

    A opta ediție a Școlii de vară de Știință și Tehnologie de la Măgurele a luat startul, luni, și se va încheia pe 5 septembrie. Programul educațional, care facilitează colaborarea dintre elevii de liceu și profesorii de științe cu cercetători de vârf...

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2