Reacție a Administrației Prezidențiale, după apariția în spațiul public a fotografiei cu președintele Nicușor Dan la un restaurant din Bruxelles, în compania unor politicieni și a șefului SPP! ”Aflat la Bruxelles pentru reuniunea Consiliului European, președintele României, Nicușor Dan, a avut o întrevedere cu președintele Partidului Popular European, Manfred Weber. Ulterior, șeful statului și-a continuat discuțiile împreună cu membrii delegației care l-au însoțit, la acestea alăturându-se și alți europarlamentari români, în cadrul unei întâlniri desfășurate la restaurantul unde a avut loc întrevederea", se arată în comunicatul transmis de Administrația Prezidențială. În fotografie, apar președintele Nicușor Dan, europarlamentarul PNL, Rareș Bogdan, europarlamentarul PSD, Victor Negrescu, consilierii prezidențiali, Eugen Tomac și Valentin Naumescu, și șeful SPP, Lucian Pahonțu. ”Președintele României are în mod constant contacte și schimburi de opinii cu reprezentanți ai instituțiilor europene, europarlamentari din partidele pro-occidentale și oficiali români”, se precizează în comunicat. Autenticitatea fotografiei, care, în contextul climatului politic tensionat, a provocat reacții și speculații, a fost confirmată de participanții la reuniunea de la restaurant. ”Este reală, este un prânz pe care îl luam după o întâlnire pe care domnul președinte a avut-o cu președintele PPE, domnul Manfred Weber. Eu i-am invitat pe domnul Rareș Bogdan și domnul Negrescu, pentru jumătate de oră. Directorul SPP îl însoțește pe președintele României în toate deplasările externe”, a transmis Eugen Tomac. La rândul său, Victor Negrescu a explicat utilitatea reuniunii, precizând că, înaintea fiecărui Consiliu European, au loc întâlniri ale familiilor politice. La fel, Rareș Bogdan a subliniat că dialogul s-a axat exclusiv pe teme de politică internațională, dezmințind orice negociere de politică internă sau discuții referitoare la Guvernul Veștea.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

