Președintele Traian Băsescu nu este împotriva referendumului pentru propria suspendare! In plenul Parlamentului, șeful statului le-a cerut însă deputaților și senatorilor USL ca, odată cu votul pentru revocarea sa, românii să se pronunțe și asupra modificării Constituției.
TRAIAN BĂSESCU, președintele României "Nu ați vrea, cu ocazia referendumului de validare, să organizați și referendum pentru parlament unicameral, pentru validarea noii Constituții, în care să introduceți doar atât: "parlament unicameral și 300 de parlamentari?""
TONI GREBLĂ, senator PSD "Se poate spune că Traian Băsescu a încercat în ultimii trei ani să anuleze regimul democratic românesc și prin încãlcãri repetate ale Constituției, acțiunile sale au avut drept consecință scăderea nivelului de trai al populației și aruncarea țării într-o crizã economică profundă și prelungită."
In replică, Băsescu a afirmat că obiectivul major al suspendării sale este punerea sub control politic a justiției și a instituțiilor statului. Președintele n-a uitat să le mulțumescă românilor că și-au salvat țara, prin propriile sacrificii, de la o majoră criză economică.
TRAIAN BĂSESCU, președintele României "Provocarea pe care v-ați asumat-o este aceea că un politician, fie el și președintele României, care a refuzat să-i mintă pe români pe timp de criză este trimis în fața electoratului să fie validat sau invalidat. Pentru mine a fost o obligație ca președinte să le spun românilor adevărul despre finanțele țării, despre ce poate și ce nu poate România în timp de criză."
Băsescu a adăugat că USL n-a putut propune României decât politicieni care, prin gesturile lor, au afectat imaginea țării peste hotare.
TRAIAN BĂSESCU, președintele României "Primul ministru pe care l-ați furnizat este recunoscut în toată Europa și dincolo de Ocean ca "premierul copy, copy-paste"!"
Șeful statului a anunțat că vrea să fie prezent și la dezbaterile din plen de vineri, când se va vota solicitarea de suspendare din funcție a președintelui. Avizul consultativ al Curții Constituționale privind această cerere va fi transmis Legislativului până la ora ședinței. Dacă plenul va hotărî să-l suspende pe Băsescu, în cel mult 30 de zile se va organiza un referendum, prin care românii se vor pronunța dacă sunt de acord sau nu cu demiterea liderului de la Cotroceni. USL ar vrea să organizeze acest referendum între 15 și 22 iulie.
Aflat la Paris, pentru o reuniune privind viitorul Ucrainei, președintele Nicușor Dan a abordat și problema taxelor locale, în fața jurnaliștilor români. Șeful statului a afirmat că nu și-ar fi dorit să crească sumele de plată, dar aceasta este ”o chestiune care ține de Guvern”. El a adăugat că este vorba, totuși, de taxe care, în condițiile inflației din ultimii ani, nu au mai crescut.
Declarație incendiară a președintelui Nicușor Dan, duminică, la Palatul Cotroceni, privind situația din sistemul de justiție! În esență, concluzia sesizărilor primite din partea magistraților arată că există o categorie de magistrați, membri ai CSM-ului...
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, intitulată ”România nu este de vânzare - fără progresiști la guvernare”, a fost respinsă, luni, în urma votului din Parlament. În discursul rostit la tribuna Parlamentului, premierul Ilie Bolojan...
Președintele Nicușor Dan a prezentat, în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2025-2030. Documentul a fost adoptat, luni, în cadrul ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Țării și a ajuns în Parlament, fiind transmis comisiilor de Apărare, pentru elaborarea raportului comun.
Ceremonii și manifestări, sâmbătă, de Ziua Armatei Române! Evenimentele au fost organizate în principalele garnizoane din țară, în bazele militare în care sunt dislocați militarii români și în teatrele de operații, precum și în statele...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

