Date companie
 
 
 
 

Schimb de epistole între Emil Boc și Mircea Geoană, pe tema Legii educației

RSS Știri
 
 
Data publicării : 13 Noiembrie 2010
Categorie : Politic | Cuvinte cheie : boc, scrisoare, legea, educatiei, geoana, asumarea
 

Premierul Emil Boc i-a răspuns prompt președintelui Senatului României, Mircea Geoană, care îi solicitase, prin intermediul unei scrisori, să determine Guvernul să-și retragă asumarea răspunderii pe Legea Educației. În demersul său, Geoană se baza pe argumentele Curții Constituționale.

EMIL BOC prim-ministrul României "Considerãm cã acest conflict s-a solutionat, prin faptul cã Parlamentul a acceptat citirea de cãtre prim-ministru a asumãrii rãspunderii, iar Opozitia a reactionat, conform Constitutiei, cu motiunea de cenzurã. Deci, pe de o parte, decizia Curtii este respectatã, a existat un conflict, dar s-a solutionat prin faptul cã Parlamentul a acceptat acest lucru."

Mircea Geoană a ținut să-i amintească premierului că CCR nu a reținut condiția urgenței, care să fi determinat luarea unei astfel de decizii din partea Guvernului, de vreme ce măsurile cuprinse în proiectul de lege intră în efectivitate începând cu anii școlari următori. Mai mult, CCR nu a reținut nici argumentul Guvernului potrivit căruia proiectul a înregistrat un blocaj la Senat, nici pe acela al unei inactivități parlamentare, a adăugat Geoană.




« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Legea ”Nordis” merge la promulgare ( 12 Noiembrie 2025 )

    În sfârșit, legea ”Nordis” a fost votată, după luni întregi de tergiversări, și merge la promulgare. Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a aprobat, miercuri, cu unanimitate de voturi, legea ”Nordis”, care schimbă regulile din piața imobiliară...

  • Sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril ( 8 Noiembrie 2025 )

    Creștinii îi celebrează, sâmbătă, pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, cunoscuți drept conducătorii cetelor de îngeri și călăuze ale sufletelor spre Rai. Conform tradiției, în această zi se face pomenirea tuturor morților din familie. Arhanghelul Mihail...

  • Rezultate finale, la bacalaureatul de toamnă ( 26 August 2025 )

    Ministerul Educației a publicat, marți, rezultatele finale privind sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat, pe pagina web dedicată și în centrele de examen. Conform datelor, examenul de bacalaureat a fost promovat de 8.202 candidați...

  • Scrisoarea ambasadorilor americani ( 6 Decembrie 2024 )

    Șase foști ambasadori ai Statelor Unite ale Americii în țara noastră au transmis, într-o scrisoare comună, că ”actuala cursă electorală din România reprezintă o cauză de îngrijorare majoră” și își exprimă speranța...

  • Se caută profesori pentru Școala Europeană de la Bruxelles ( 10 Mai 2021 )

    Ministerul Educației organizează concurs pentru ocuparea a trei posturi la Școala Europeană de la Bruxelles. Candidații se pot înscrie până pe 14 mai 2021, prin depunerea dosarelor la Registratura...

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2