Date companie
 
 
 
 

Trei tineri au fost reținuți pentru trafic de droguri de risc

RSS Știri
 
 
Data publicării : 14 Septembrie 2025
Categorie : Politic | Cuvinte cheie : droguri, tineri
 

Trei tineri au fost reținuți pentru trafic de droguri de risc și de mare risc, în urma unor percheziții și a unui flagrant care a vizat comercializarea de substanțe interzise, pe raza județului Bistrița-Năsăud, anunță DIICOT. Din cercetări a reieșit că, pe parcursul lunii septembrie a acestui an, cei trei tineri, cu vârste de 23, 24, respectiv 25 de ani, au procurat, deținut și vândut canabis, fiecare tranzacție fiind de 400 de lei. Unul dintre inculpați a fost prins în flagrant în timp ce vindea peste 100 de grame de ”cristal 3-CMC, drog de mare risc” pentru suma de 6.000 de lei. Pe parcursul urmăririi penale au fost confiscate substanțele interzise tranzacționate. În urma perchezițiilor efectuate, autoritățile au identificat și ridicat alte cantități de canabis, ciuperci halucinogene, obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă. Doi dintre inculpați sunt recidiviști, iar cel de 25 de ani era sub control judiciar într-o altă cauză penală pentru infracțiuni similare, precizează DIICOT. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bistrița-Năsăud a fost sesizat cu propunerea de arestare preventivă a celor trei pentru 30 de zile.

 



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Droguri vândute cu sume între 70 și 500 de lei pentru o doză ( 6 Februarie 2026 )

    Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, împreună cu procurorii au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 35 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc și conducerea unui vehicul fără permis de conducere. 

  • Reținuți de DIICOT pentru trafic de droguri ( 5 Februarie 2026 )

    Trei bărbați, care aveau legături cu traficanți de droguri din America Latină și Europa, au fost reținuți de procurorii DIICOT, după ce în autoturismul unuia dintre ei au fost descoperite patru kilograme de cocaină și opt kilograme de hașiș. 

  • Cercetați pentru trafic de droguri ( 25 Ianuarie 2026 )

    Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii, au documentat activitatea infracțională a două persoane, de 17 și 24 de ani, cercetate pentru trafic de droguri de risc, în formă continuată.

  • Descinderi de amploare, într-un dosar de trafic de droguri ( 3 Decembrie 2025 )

    Descinderi de amploare! Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj –Napoca, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. au pus în aplicare 33 de mandate de percheziție domiciliară, în județele Cluj, Bistrița –Năsăud și Mureș, inclusiv în două unități de penitenciar. 

  • Grup infracțional de trafic de droguri, destructurat ( 26 Noiembrie 2025 )

    Grup infracțional de trafic de droguri, destructurat de DIICOT, în județul Caraș-Severin! Gruparea, formată din 17 suspecți cu vârste între 17 și 51 de ani, și-a reluat activitatea în mai 2025, după ce fusese destructurată în martie.

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2