USL pregateste modificari legislative! Premierul Victor Ponta și ministrul Justiției, Mona Pivniceru, s-au întâlnit, joi, cu președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, și cu parlamentari social-democrați și liberali, pentru a discuta o strategie de implementare a Mecanismului de Cooperare și Verificare. Potrivit ediției online a cotidianului Gândul, surse din USL au declarat că s-a discutat propunerea ca banii plătiți pentru taxa de primă înmatriculare să fie recuperați de oameni de la administrațiile financiare, fără a se mai ajunge la instanță. Propunerea USL mai prevede ca banii ce trebuie recuperați din taxa de primă înmatriculare să fie primiți eșalonat, în patru-cinci ani. Până acum, suma datorată de statul român este de aproximativ 400 milioane de euro. O altă schimbare legislativă pregătită de USL vizează rovignetele. Dacă în prezent contestarea în instanță a unei rovignete se putea face doar în județul în care erai sancționat, prin noua legislație, procesele se vor desfășura în localitatea unde își are domiciliul contravenientul. De asemenea, Uniunea Social-Liberală intenționează să modifice și legislația privind păstrarea buletinelor de vot, care ar urma să ajungă direct la Arhive. Deocamdată, instanțele sunt obligate să păstreze trei luni buletinele de vot și apoi să le topească. În plus, din cauză că s-a constatat că judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție sunt superîncărcați, se vor modifica competențele acestei instanțe în sensul că va judeca mai puține cauze. Astfel anumite dosare vor fi trimise la Curtea de Apel și nu la ÎCCJ. Pachetul legislativ pregătit de USL urmează să fie adoptat în Parlament în următoarele trei săptămâni.
Declarație incendiară a președintelui Nicușor Dan, duminică, la Palatul Cotroceni, privind situația din sistemul de justiție! În esență, concluzia sesizărilor primite din partea magistraților arată că există o categorie de magistrați, membri ai CSM-ului...
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, intitulată ”România nu este de vânzare - fără progresiști la guvernare”, a fost respinsă, luni, în urma votului din Parlament. În discursul rostit la tribuna Parlamentului, premierul Ilie Bolojan...
Proiectul de lege care prevede o zi liberă pentru părinți, la începerea anului școlar, a fost adoptat în mod tacit de Senat. Inițiat de un senator PSD, proiectul merge la Camera Deputaților, în calitate de for decizional. Festivitatea de deschidere a fiecărui an școlar...
Candidații la funcția de primnar general al Capitalei au votat încă de la primele ore ale dimineții.
Alegătorii din Capitală vor putea vota, duminică, doar la secțiile la care sunt arondați. Conform anunțului transmis de Autoritatea Electorală Permanentă, cetățenii își pot exercita dreptul de vot numai la secția de votare la care sunt arondați...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

