Acțiune de salvare a unui grup de migranți, pe Marea Neagră! O navă maritimă de supraveghere a frontierei externe a Uniunii Europene, aflată în misiune, a detectat, vineri-dimineață, o ambarcațiune...
”Suntem datori să-i onorăm pe eroii noștri nu doar prin cuvinte, ci și prin fapte”, a declarat președintele Klaus Iohannis, prezent la manifestările prilejuite de sărbătorirea Zilei Eroilor, la Cimitirul Eroilor și Veteranilor de Război din Sibiu.
Președintele Klaus Iohannis le-a transmis un mesaj greviștilor din educație! Șeful statului a declarat, la Palatul Cotroceni, că sindicatele din învățământ trebuie să înțeleagă că Guvernul nu va putea îndeplini toate revendicările profesorilor, deși este o temă foarte serioasă.
Momente de panică, într-un bloc din orașul Tulcea, după ce o garsonieră a fost cuprinsă de flăcări. Oamenii aflați în imobil au reușit să iasă rapid din clădire, înainte de sosirea pompierilor.
Cutremure în serie, în decurs de mai puțin de 12 ore, în România! Un seism cu magnitudinea 3,2 pe scara Richter s-a produs în noaptea de luni spre marți, la ora 1:31, în zona seismică...
O manevră neregulamentară efectuată de șoferul unei ambulanțe a pus în pericol un alt participant la trafic. S-a întâmplat, marți-dimineață, pe o stradă din Alba Iulia, iar scena a fost surprinsă...
Grevă generală în Educație, după ce negocierile dintre sindicate și Guvern au eșuat! Peste 150.000 de cadre didactice și aproape 60.000 de angajați nedidactici și auxiliari au încetat lucrul.
”Litoralul pentru toți” a luat startul, luni-dimineață. În cadrul ediției cu numărul 42 a programului, turiștii se pot caza în stațiunile de pe litoralul românesc, la prețuri cu până la 70% mai mici...
Vestea că renumitul actor american John Malkovich va juca pe scena Teatrului Național din Timișoara, în iulie, a stârnit un interes uriaș. Inițial, biletele urmau să fie vândute doar online...
Miting pro european uriaș, la Chișinău! Zeci de mii de oameni au participat la Adunarea Națională ”Moldova Europeană”. Demonstranții au purtat steaguri ale Uniunii Europene și au scandat ”Europa!”. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, le-a spus manifestanților că alăturarea în familia Uniunii Europene este, pentru Republica Moldova, ”șansa poporului să trăiască în pace, în liniște și în belșug”. Ea a precizat că obiectivul țării este ca, până cel târziu în 2030, să fie membru al blocului comunitar.
A fost prins bărbatul care a evadat vineri din punctul de lucru al Penitenciarului Ploiești. Conform Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, evadatul a fost găsit într-o baracă din zona Gării de Vest a Ploieștiului.
Proiectele dintr-o localitate stau mărturie pentru munca unui primar. Edilul este cel care trebuie să construiască, ne-a spus Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, din județul Constanța.
Sediul Ministerului Finanțelor și cel al Agenției Naționale de Administrare Fiscală au fost pichetate, joi, de angajații nemulțumiți din cauza discrepanțelor salariale existente în instituțiile publice...
Accident mortal, pe Centura Capitalei, între Jilava și Măgurele! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. O persoană a decedat, iar alta a fost rănită grav, în urma...
Nereguli grave, constatate de echipele Inspecției Naționale a Apelor care au efectuat verificări la balastiere! Controalele au fost organizate în bazinele hidrografice Argeș-Vedea, Banat...
Muzică și voie bună în comuna Cumpăna din județul Constanța, unde se desfășoară cea de-a XVI-a ediție a Festivalului-Concurs Național de Folclor pentru tineri interpreți "Dor de cânt românesc".
Statul român, fără notă de trecere! Răspunsurile incomplete ale României în cazul fraților Micula aduc noi penalități pentru România.
Dascălii vor fi în grevă de avertisment, miercuri, între 11:00 și 13:00. În acest interval orar nu vor fi cursuri, au anunțat, marți, liderii Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Federației Sindicatelor...
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară schimbă regulile pentru creșterea vițeilor. Astfel, vițeii ar trebui găzduiți în grupuri mici în primele săptămâni de viață, de două până...
Scandal în mijlocul Bucureștiului. Motivul disputei, palmierii plantați în urma deciziei primarului Sectorului 3, Robert Negoiță. Decizie contestată imediat de edilul Capitalei, Nicușor Dan, așa că arborii au fost scoși din pământ.
Mii de orădeni s-au bucurat din plin, sâmbătă-seară, la Noaptea Muzeelor! Oamenii au stat la coadă pentru a vizita cele mai importante muzee și obiective turistice din urbea de pe Crișul Repede.
Poluare masivă pe râului Bistrița, în județul Neamț! Un mesaj Ro-Alert a fost emis, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pentru locuitorii din comunele Borca, Farcașa și Poiana Teiului...
Mașinile nu vor mai circula pe ulițele din Viscri, satul devenit cunoscut în lumea întreagă, grație faptului că regele Charles al III-lea a devenit proprietar în acea zonă. Din 15 mai, turiștii nu vor...
Simpozion organizat de Școala Postliceală Atlas, din București, cu ocazia celebrării Zilei Internaționale a Asistentului Medical, a cărei temă, anul acesta, este ”Asistenții noștri. Viitorul nostru"!
Răspunsurile incomplete ale României în cazul fraților Micula vor însemna noi penalități pentru statul român. Astfel, Ministerul de Finanțe a fost sancționat definitiv de curțile de justiție din Statele Unite...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019