Zeci de speologi din vechea gardă s-au întâlnit, sâmbătă, la Chișcău, în județul Bihor, la evenimentul ”Old Speo” organizat pentru celebrarea împlinirii a 50 de ani de la descoperirea Peșterii Urșilor și pentru a sărbători Ziua Europeană a Parcurilor Naționale.
ALIN MOȘ, director, Administrația Parcului Natural Apuseni ”Scopul unor astfel de evenimente, aici, este de a aduce oamenii mai aproape de frumusețile naturii și de a experimenta, într-o astfel de peșteră, și altfel de lucruri, în afară de faptul că venim să vizităm pur și simplu.”
Alături de cei peste 80 de speologi care au răspuns invitației organizatorilor s-a aflat și fostul miner Traian Curta, cel care, în urmă cu o jumătate de secol, a descoperit Peștera Urșilor, comoara speologică ascunsă timp de 15.000 de ani în măruntaiele muntelui.
TRAIAN CURTA, descoperitorul Peșterii Urșilor ”În 1975, aici, la Peștera Urșilor, era o carieră de marmură, unde, lucram și eu ca și miner, exploatând marmură de aci, în Germania, Ungaria. De la o împușcătură în front pe terasa asta, în partea stângă sus, în urma împușcăturii, s-a deschis o gaură. Am dat de o gaură de 30 de centimetri, prin care am văzut că se adâncește un gol. Nu știam cât e de adânc și am strigat pe un coleg, care era cu mine acolo. Mă, zic, adă frânghia de acolo și hai să vedem. Vreau să cobor în golul ăsta, să vedem ce e aici. Cum am ajuns jos, și m-am împiedicat într-un volum. Piatră n-o fost, zic, ce Dumnezeu e? Și era un craniu de urs!”
Practic, Traian Curta a fost primul om căruia i s-au dezvăluit secretele peșterii în care zăceau peste 140 de cranii de urs de cavernă, o specie dispărută de pe Pământ în ultima glaciațiune.
TRAIAN CURTA, descoperitorul Peșterii Urșilor ”M-am dus până am ajuns la un lac mai mic și reflecta lumina de la lanternă în lac. N-am știut ce adâncime are și l-am ocolit încet și am luat-o încet, înainte, înainte, până am ajuns unde-i sala mare acuma. Uitându-mă în stânga, în dreapta, nu știam la ce să mă uit. Apa aia, frumusețea asta cu bogățiile de formațiuni. Zic, aici e o minune! Cineva o făcut aici ce-o lucrat așa ceva, că n-o știut nimeni.”
După descoperire, fostul miner și-a dedicat viața Peșterii Urșilor. S-a opus cu vehemență dinamitării locului, așa cum cereau șefii de la acea vreme ai carierei de marmură, și a devenit paznicul peșterii. Reuniți și pentru a marca Ziua Europeană a Parcurilor Naționale, al cărei slogan, anul acesta, este ”Împreună pentru natură!”, participanții au avut parte și de un program muzical special, în Sala ”Racoviță” a Peșterii Urșilor.
(AMBIAȚĂ MUZICALĂ)
După cinci ani de la momentul la care a fost dezvăluită lumii, în 14 iulie 1980, Peștera Urșilor a fost deschisă pentru vizitare. De atunci, mii și mii de persoane vizitează, anual, fostul adăpost al urșilor de cavernă, în care domnesc stalactite și stalagmite de o frumusețe aparte. A treia ediție a evenimentului ”Old Speo” a fost organizată de Asociația ”Semințe pentru viitor”, în parteneriat cu Parcul Natural Apuseni.
Sunt în curs de executare lucrări pentru închiderea puțului de gaze din localitatea Sântimreu, județul Bihor. Conform comunicatului transmis de ISU Bihor, procedurile sunt similare celor aplicate la închiderea unei sonde, iar zona este în continuare restricționată.
În fiecare an, pe 6 decembrie, creștinii îl sărbătoresc pe Sf. Nicolae. Considerat ocrotitor al tuturor celor nedreptățiți și cunoscut pentru generozitatea sa ieșită din comun, Sf. Nicolae este și mesagerul bucuriei copiilor. În Ajunul sărbătorii, copiii...
Situația din localitatea bihoreană Sântimreu, unde s-a ajuns accidental la o acumulare de gaze în timpul forării unui puț la peste 120 de metri adâncime, este în atenția autoritățillor. Imediat după semnalarea situației, Comitetul Județean...
Un incendiu violent a izbucnit la o casă din localitatea bihoreană Rontău. O familie formată din șase copii și doi adulți a reușit să se salveze la timp, dar locuința lor, construită pe circa 100 de metri pătrați, a fost distrusă în totalitate.
Toxiinfecție alimentară într-o tabără din județul Bihor. Zeci de persoane au avut nevoie de intervenția cadrelor medicale. Dintre acestea, 19 copii și trei adulți au fost transportați la spital. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Crișana"...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

