Toxiinfecție alimentară într-o tabără din județul Bihor. Zeci de persoane au avut nevoie de intervenția cadrelor medicale. Dintre acestea, 19 copii și trei adulți au fost transportați la spital. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Crișana" al județului Bihor, în noaptea de marți spre miercuri, în urma unui apel primit la 112, "a fost semnalată o posibilă toxiinfecție alimentară în stațiunea turistică Vârtop, în rândul unui grup de 57 de persoane aflate în tabără, din care 8 adulți și 49 de copii cu vârste cuprinse între 10 și 13 ani.” A fost activat planul roșu de intervenție, fiind mobilizate două echipaje medicale de prim ajutor cu ambulanțe SMURD, echipajul de Terapie Intensivă Mobilă al SMURD Oradea, patru echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță, precum și două microbuze de transport persoane din cadrul ISU Bihor. Salvatorii au constatat că 28 de persoane prezentau simptome de toxiinfecție alimentară: greață, vărsături și crampe abdominale. După evaluarea medicală și acordarea primului ajutor, 21 de persoane, dintre care 19 copii și trei adulți, au fost transportate la Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean din Oradea. Direcția de Sănătate Publică Bihor a declanșat o anchetă epidemiologică, pentru stabilirea cauzelor toxiinfecției alimentare.
Ministrul Muncii, Florin Manole, respinge ideea conform căreia beneficiarii de ajutoare sociale refuză să muncească pentru că le dă statul bani. "Atunci când iei un singur exemplu și îl transformi într-o regulă de tipul - X nu vrea să muncească...
Crescătorie ilegală de reptile, descoperită într-o locuință din orașul Ștei, județul Bihor! Comisarii Gărzii de Mediu Bihor și polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor și de la Poliția Orașului Ștei au găsit peste 20 de vietăți, care erau...
Boboteaza, această mare sărbătoare care cinstește Botezul Domnului Iisus Hristos în apele Iordanului, este celebrată în fiecare an, pe 6 ianuarie, de toți creștinii. Și astăzi, preoții au oficiat slujba de sfințire a apelor, iar credincioșii au primit agheasmă.
Începutul de an a debutat într-o atmosferă de petrecere de zile mari, în stațiunea Stâna de Vale din județul Bihor, iar distracția este departe de a se încheia. Turiștii se bucură, cu mic cu mare, de fiecare moment petrecut în feerica stațiune...
Ninsoare ca-n povești în prima zi a noului an, la Stâna de Vale din județul Bihor! După o noapte în care au avut parte de muzică, dans, foc de artificii, bucate delicioase și au trăit bucuria de a fi împreună la trecerea pragului dintre ani...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

