Scandalul apei potabile din București ia amploare! Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, i-a scris președintelui Klaus Iohannis, care este și șef al C.S.A.T., dar și directorului Serviciul Român de Informații. Totodată, a cerut Corpului de Control să facă verificări la Apa Nova, pentru a stabili dacă a fost sau nu depășită concentrația permisă de clor din apa de la robinet. Asta în urma informațiilor contradictorii legate de calitatea apei din Capitală, venite din partea mai multor instituții.
ANA IACUB, reporter ”În timp ce reprezentanții Apa Nova susțin că apa din Capitală este în acest moment bună de băut, iar concentrațiile de clor sunt în limite normale, rapoartele de la Direcția de Sănătate Publică București au arătat depășiri peste limita legală a nivelului de clor în apa furnizată în sectoarele 5 și 6. În replică, reprezentanții Apa Nova au susținut că probele prelevate de D.S.P. au fost luate doar din câteva puncte, și nu din toate.”
Totul a pornit de la mesajele care au circulat, miercuri, pe rețelele de socializare, în care se afirma că apa de la robinet nu este potabilă. Ulterior, compania Apa Nova a transmis că apa conține o concentrație de clor mai mare decât cea normală, dar a dat asigurări că aceasta este potabilă. Peste câteva ore, Ministerul Sănătătii le-a recomandat bucureștenilor să nu folosească apa de la robinet pentru băut, gătit sau spălat. Joi dimineață, Apa Nova a precizat că a fost nevoie de mai mult clor pentru dezinfectarea apei, întrucât, din cauza topirii bruște a gheții și zăpezii, a crescut cantitatea de amoniu din râul Argeș. Reprezentanții Apa Nova au precizat, într-un comunicat, că, în prezent, concentrațiile de clor din apă sunt în limite normale. Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, le-a recomandă locuitorilor din Sectorul 5 și din Sectorul 6 să nu folosească apa de la robinet, precizând că apa fiartă crește gradul de clor. Pintea susține că unii pacienți cu boli rare sau astm au avut probleme, după ce au folosit apa. Sorina Pintea recomandă prudență, până la finalizarea analizelor de specialitate. La rândul ei, Administrația Națională Apele Române a precizat într-un comunicat că, în ultimele zile, a fost vorba de o creștere temporară a concentrației de amoniu pe râul Argeș, cu încadrare în limitele de calitate pentru apa brută, care a permis o tratare corespunzătoare a acesteia în vederea potabilizării.
Mesaj RO-ALERT privind prezența bacteriei Clostridium perfringens în apa din rețeaua de distribuție, transmis, luni-seară, în patru localități din județul Argeș! Sunt afectate comunele Valea Danului, Valea Iașului și Băiculești, precum și municipiul Curtea de Argeș.
Fostul președinte Klaus Iohannis scapă de amenințarea sechestrului. Curtea de Apel Alba Iulia a respins definitiv, joi, cererea de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor familiei Iohannis. Tribunalul Sibiu respinsese, anterior, cererea...
Interdicție privind consumul apei furnizate în sistem centralizat în localitatea prahoveană Mănești, după ce analizele au arătat concentrații ridicate de arsen! De asemenea, au interdicție privind consumul apei și locuitorii comunei Albești-Paleologu...
Au fost puse în aplicare procedurile pentru repornirea hidroagregatelor Hidroelectrica de la baza lacului de acumulare Paltinu, manevre care provoacă turbiditatea apei. Pentru ca apa cu turbiditate ridicată să nu intre în conductele operate...
Demisii în lanț, în scandalul provocat de criza apei din județele Prahova și Dâmbovița! În urma neregulilor constatate de Corpul de Control de la Ministerul Mediului, directorul general de la Apele Române, Florin Ghiță, și-a dat demisia de onoare...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

