Date companie
 
 
 
 

Avionul care a adus Lumina Sfântã de la Ierusalim a întârziat douã ore

RSS Știri
 
 
Data publicării : 15 Aprilie 2012
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : intarziere, avion, lumina, Ierusalim
 

Paște cu emoții pentru Biserica Ortodoxã Românã! Avionul care trebuia să aducă lumina de la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim a ajuns în București, în jurul orei 20 și 30 de minute, cu două ore întârziere.

GHEORGHE FLUTUR, președinte, Consiliul Judetean Suceava "Anul asta a venit, față de anii trecuți, la 14.24, un pic mai târziu, plus ieșirea de la cetatea Sionului a fost mult mai grea, pentru că ceremonia arabilor ortodoxi ne-a blocat drumul și am ieșit greu."

VARSANUFIE PRAHOVEANUL, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor "Din delegația Patriarhiei Române au făcut parte și reprezentanți ai Arhiepiscopiei Sucevei și din Arhiepiscopia Maramureșului care vor duce Sfânta Lumină în Moldova și în Ardeal."

Chiar și așa, credincioșii nu aveau de ce sã-și facã griji. Preoții au asigurat o variantã de rezervã pentru lumina sfanta.

VOX "Se păstrează în mănăstire. În manastirea de femei, la mironosite cu hramul și se păstrează acolo de 2 ani. De anul trecut și din alți ani."

VOX "De obicei se păstreaza de la an la an în bisericile noastre. Dar este bine să o înnoim în fiecare an."

Potrivit reprezentantilor Bisericii, avionul ar fi întârziat din cauza vremii, dar și a traficului aerian de la Ierusalim.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Haos, la Centrul de vaccinare de la Romexpo ( 29 Martie 2021 )

    Aglomerație și îmbulzeală la Centrul de vaccinare anticoronavirus de la Romexpo, din Capitală, cel mai mare din România! Și asta din cauză că dozele de vaccin au întârziat. În această dimineață, sute de persoane...

  • Angajați ai Aeroportului Otopeni, bănuiți că furau produse de lux din containere ( 18 Iunie 2020 )

    59 persoane, audiate în cazul produselor de lux furate din Aeroportul Otopeni! Mai mulți angajați sunt bănuiți că au furat produse alimentare, parfumuri, bijuterii și ceasuri destinate vânzării la bordul aeronavelor.

  • La noapte, arhiepiscopul Teodosie va repeta Învierea ( 26 Mai 2020 )

    Arhiepiscopia Tomisului va repeta, marți noapte, slujba de Înviere, cu motivul că în perioada stării de urgență nu toți credincioșii au avut posibilitatea să ducă Lumina acasă.Pe pagina de Facebook a Arhiepiscopiei Tomisului...

  • Patru avioane militare ruse, interceptate în apropierea României ( 21 Mai 2020 )

    Incident în apropierea spațiului aerian al României! Două bombardiere și două avioane de vânătoare ale Rusiei au fost interceptate de Forțele Aeriene Române, deasupra Mării Negre. Cele două bombardiere...

  • Învierea Domnului, în timpul pandemiei ( 19 Aprilie 2020 )

    Imagini emoționante în Noaptea de Înviere în toată țara! Pentru prima dată în istorie, credincioșii nu au putut participa la biserică la slujba învierii Domnului. La Suceava, preoții au oficiat slujba în fața catedralei, iar sute...

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2