Grevă de avertisment la CFR. Sindicaliștii Federatiei Mișcare-Comercial, nemultumiti de condițiile de muncă, au întrerupt lucrul miercuri dimineață, timp de două ceasuri. Peste 500 de trenuri de călători, de marfă și operatori privați au stationat in gările din țară, intre orele 7 si 9.
GHEORGHE FRĂȚICĂ, presedinte, Federația Mișcare-Comercial "- Câti angajati sunt azi în grevã? - Federatia Miscare Comercial are 28.000 de salariati în cele douã unitãti de cale feratã, dar vreau sã vã spun cã au aderat peste 95% la acest conflict de interese cu cele douã unitãti de cale feratã."
Chiar dacă trenurile nu au circulat până la 9, zeci de persoane au venit totusi in gara din Timișoara si au asteptat ca angajatii să iasă din grevă.
VOX "Ce sã facem, mai târziu, dar mergem..."
Si călătorii din Târgu Mureș au avut de așteptat.
VOX "Ce sã facem? Asteptãm. Stim de asearã, dar am crezut cã pleacã trenurile."
VOX "Acum am iesit, cã am fost turã de noapte. - Stiati cã va fi grevã? - Am auzit ceva, dar n-am stiut."
La Cluj, oamenii au fost nevoiti să astepte cu rabdare sa treca doua ore pentru a-si putea continua călătoria cu trenul.
VOX "Mã deranjeazã da, cã noi lucrãm, muncim si acuma sã stãm în garã..."
Si in Constanța au fost oprite fortat 36 de trenuri.
VOX "- Ce faceti dacã nu mai pleacã? - Plecãm cu maxi-taxi de la Medgidia."
VICTORAȘ GHEORGHE, sindicalist CFR "Revendicãrile sunt: încheierea unui contract de muncã, schimbarea conditiilor de muncã si finantarea care trebuie fãcutã pentru a supravietui Calea Feratã."
In urmă cu o zi, sindicalistii au discutat mai mult de 9 ore cu administratia CFR, dar negocierile s-au încheiat fără vreun rezultat.
Măsuri speciale până pe 21 ianuarie, aplicate de CFR SA în contextul vremii geroase! Avertizarea meteo de vreme deosebit de rece în toată țara, cu temperaturi minime ce vor coborî frecvent până la minus 20 de grade Celsius, a dus la mobilizarea...
Reacție a companiei CFR SA, după ce, în mediul online, a apărut o înregistrare video, care evidențiază încălcări grave ale regulilor de siguranță la o trecere la nivel cu calea ferată! În imagini, se vede cum șoferul unei autoutilitare forțează trecerea...
Poliția Română a publicat pe Facebook o imagine cu o mamă cu copilul în brațe, trecând grăbită printre două TIR-uri aproape de o trecere pentru pietoni. Imaginile au fost publicate în mediul online.
21 de persoane au fost plasate sub control judiciar pentru 60 de zile și li s-a interzis dreptul de a mai profesa, în dosarul de abuz în serviciu și delapidare care vizează angajați ai CFR Călători. Decizia a fost luată de procurori, după audierile ce au urmat zecilor de percheziții de marți.
Pescador turcesc, prins la braconaj pe Marea Neagră, în zona economică exclusivă a României! Polițiștii de frontieră au depistat ambarcațiunea la o distanță de aproximativ 48 mile marine de localitatea tulceană...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

