Două dintre persoanele rănite în urma exploziei produse luni la Combinatul de Oțeluri Speciale din Târgoviște au fost operate la Spitalul de Arși din București. Potrivit medicilor, evoluția stării de sănătate este favorabilă, iar șansele de complicație sunt mici. Pacienții au arsuri ușoare pe spate, torace și pe față și ceva mai adânci pe mâini. Ceilalți trei răniți au fost internați la Spitalul Județean din Târgoviște. Explozia s-a produs la o secție a Oțelăriei Electrice, din cauza unei acumulãri de gaze, la un stand de valve care cuprindea mai multe conducte de transport de gaz metan, oxigen și azot. Cei doi electricieni și trei lãcãtuși rãniți în urma deflagrației au vârste cuprinse între 35 și 40 de ani. Combinatul de Oțeluri Speciale este fosta companie Mechel Târgoviște.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a anunțat extinderea urmăririi penale în dosarul exploziei produse în octombrie 2025 într-un bloc din Sectorul 5 al Capitalei.
Coliziune violentă pe DN 25, în județul Galați! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Opt persoane, între care doi minori, au fost rănite, după ce un autoturism a intrat pe contrasens și s-a ciocnit cu o altă mașină...
Explozia unei butelii, produsă într-un bloc din Aleșd, s-a soldat cu rănirea gravă a unei femei și prăbușirea unui balcon. Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Pompierii au fost alertați marți-seară, la ora 22:50. La sosire...
Șoferul care a provocat un accident sâmbătă, în Timișoara, și a fugit de la locul faptei a fost identificat și prins de polițiști. Conform comunicatului transmis de IPJ Timiș, conducătorul auto, în vârstă de 24 de ani, a fost prins în trafic...
O coliziune violentă între două automobile, care s-a produs duminică pe Drumul Național 1, la ieșire din Cluj-Napoca spre localitatea Feleacu, s-a soldat cu moartea unei persoane și rănirea altor trei. Vă avertizăm că urmează informații și imagini...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

