România, sub teroarea arșiței! Canicula se prelungește. Meteorologii au emis cod galben până vineri, în București și în 21 de județe din sudul, sud-estul și parțial estul țării, regiuni în care sunt anunțate temperaturi de până la 37 de grade Celsius la umbră. Ieri s-a înregistrat și un record. La Miercurea Ciuc, unul dintre polii frigului din România, au fost 33 de grade, depășindu-se astfel maxima absolută a lunii, măsurată în 1962. A fost teribil de cald și în alte zone ale țării. În Buzău, unde s-au înregistrat 36 de grade Celsius, un bărbat care se afla într-o mașină, a leșinat. Tânăra care conducea mașina a tras rapid pe dreapta și a sunat la 112. Omul a ajuns la spital.
VOX tanti: "Simți că nu mai e aer, să ai aer, să tragi aer. Murim."
Tot 36 de grade Celsius au fost și în Vaslui. Oamenii nevoiți să muncească în aer liber și-au făcut provizii de apă, ca să poată face față temperaturii ridicate.
VOX agricultor pe câmp: "Am un frigider cu mine care ține apa rece: o haină groasă care ține apa rece în ea."
Mai mulți oameni din Iași s-au simțit rău și au ajuns la spital din cauza caniculei.
VOX bolnav: "Am stat în soare, pe șantier n-ai unde să stai, sub cerul liber permanent, toată ziua."
Unii s-au bucurat totuși de căldura toridă.
VOX nene la bustul gol: "Aici fac eu plajă. Zece minute mă plimb și pe urmă mă duc la șah. Acolo stau liniștit, aer curat."
Mai mulți copii din Ploiești s-au bălăcit în apa unui lac din parc pentru a se răcori. Aventura lor, însă, s-a terminat când i-au văzut polițiștii locali.
AMBIANȚĂ copii la scăldat
Potrivit meteorologilor, valul de caniculă persistă încă trei zile în cea mai mare parte a Munteniei și a Dobrogei și în jumătatea sudică a Olteniei și a Moldovei. Nopțile vor fi tropicale, cu minime ce nu vor scădea sub 20 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură - umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități.
După câteva zile cu temperaturi ceva mai blânde, revine căldura intensă. Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare cod galben de caniculă pentru Banat, sudul Crișanei și al Olteniei, sudul și centrul Munteniei,precum și în sud-vestul Dobrogei.
Vreme la extreme! În timp ce Capitala și 14 județe din sud și sud-est se luptă cu canicula și disconfortul termic ridicat, mare parte din restul țării este sub cod galben de instabilitate atmosferică, până marți, la ora 1:00.
După câteva zile în care vremea a fost mai răcoroasă și cu ploi, valorile termice vor fi din nou în creștere, de săptămâna viitoare. Astfel că vremea redevine călduroasă în cea mai mare parte a țării, local caniculară în vest, sud și centru. Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată în nordul teritoriului.
Recomandări de la medici pentru populație, pe timp de caniculă! Evitarea expunerii prelungite și directe la soare în intervalul orar 11:00 - 18:00, utilizarea cremelor de protecție și reducerea activităților fizice care necesită efort mare, sunt câteva dintre recomandările specialiștilor din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică (INSP), în contextul zilelor cu temperaturi ridicate. Medicii mai recomandă populației să petreacă câte 2-3 ore în timpul zilei într-un loc răcoros.
Peste 800 de blocuri din București rămân fără apă caldă și căldură. Compania Municipală Termoenergetica București anunță că se vor face lucrări de reabilitare pe conductele rețelei termice, în mai multe zone din Capitală, iar în unele cazuri se va sista furnizarea de apă caldă și căldură.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019