Dezastru la simularea examenului de bacalaureat, la Sibiu! Nici jumãtate dintre elevi sibieni de clasa a XII-a nu au reușit sã obținã note peste 5. Rezultatele se situează sub cele de anul trecut, de la probele oficiale. Cele mai slabe rezultate au fost înregistrate la Biologie. Dacã ar fi susținut proba oficialã, 60% dintre candidați ar fi picat. Cei mai slab pregãtiți se dovedesc a fi elevii de la colegiile cu profil tehnic.
LIVIA CREȚULESCU, purtãtor de cuvânt, I.S.J. Sibiu "Rezultatele mai mici, care au fost înregistrate la simulãri, la toate disciplinele, în mod special la matematicã, au fost la liceele tehnologice. Procentul s-a situat în jur de 25%."
Profesorii cred, totuși, cã elevii vor trata examenul oficial mai serios. Ca sã-i ajute, cadrele didactice țin ore suplimentare.
DAN BÃBAN, director liceu "La românã fac douã ore pe sãptãmânã, la geografie de asemenea, douã ore, și la istorie, de asemenea, douã ore."
Elevii care s-au pregãtit în decursul anului sunt optimiști.
VOX "Mã gândesc cã, poate, inspectoratul a gândit sã dea subiectele mai grele acum, ca sã stimuleze elevii sã învețe mai mult."
VOX "La simulãri se pleacã tot timpul cu ideea cã este o simulare, nu e nimic oficial. Ca și în meciurile amicale, nu te pregãtești întotdeauna la fel de serios și la fel de bine."
Examenul de maturitate 2013 va începe în 10 iunie, cu proba oralã de Limba și Literatura Românã.
Fostul președinte Klaus Iohannis scapă de amenințarea sechestrului. Curtea de Apel Alba Iulia a respins definitiv, joi, cererea de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor familiei Iohannis. Tribunalul Sibiu respinsese, anterior, cererea...
Accident de coșmar, în noaptea de marți spre miercuri, pe drumul forestier de pe Valea Arpașu Mare din județul Sibiu! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Doi oameni și-au pierdut viața, după ce autovehiculul în care se aflau...
Candidatul Partidului Național Liberal, Ciprian Ciucu a câștigat mandatul de primar general al Capitalei, la alegerile locale parțiale organizate în 7 decembrie. Conform rezultatelor finale publicate pe site-ul Autorității Electorale Permanente, după centralizarea...
Accident grav, sâmbătă-dimineață, pe o șosea din județul Sibiu! Trei oameni au fost răniți, în urma coliziunii dintre două autoturisme și un microbuz, pe Drumul Național 14, aproape de localitatea Laslea. La fața locului au intervenit echipaje...
Opt bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore și alte 42 de persoane sunt audiate după o razie de amploare în nordul județului Sibiu.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

