Clipe de coșmar pentru locuitorii unui bloc din cartierul bucureștean Titan, în urma exploziei unei butelii dintr-un apartament de bloc. Deflagrația s-a produs din cauza unei scurgeri de gaze, în momentul în care un tânăr, în vârstă de 20 de ani, încerca să-și pregătească micul dejun. Ca prin minune, acesta a reușit să iasă singur din apartament. El a fost transportat la spital, împreună cu un alt vecin.
VOX "Noi am fost primii care i-am dat primul ajutor. L-am văzut. L-a scos băiatul ăla de lângă el, când a văzut ce s-a întâmplat, și imediat a mers pe picioarele lui și a ajuns până la benzinărie, și acolo a căzut jos."
VOX "E rănit la spate, din câte am văzut, și pe față, arsuri. Din câte am înțeles, i-a explodat butelia."
La fața locului, au sosit imediat mai multe echipaje de intervenție și ambulanțe. Pentru a se asigura că totul este sub control, pompierii și polițiștii au evacuat toți locatarii blocului în cauză.
VOX "Am fost solicitat să intervenim pentru stingerea unui incendiu... S-a acționat pentru stingerea incendiului și evacuarea victimelor."
Tânărul de 20 de ani și un vecin au fost duși la spital pentru îngrijiri medicale, iar acum sunt în afara oricărui pericol. După zeci de minute de așteptare în fața blocului, locatarii au primit acceptul de a se întoarce în apartamentele lor.
Capitala a fost zguduită în această dimineață de o explozie puternică în Sectorul 5. Atenție, urmează informații și imagini cu impact emoțional! Deflagrația a distrus un bloc de locuințe de opt etaje, în urma unei acumulări de gaze.
Explozie urmată de incendiu și soldată cu o persoană rănită, joi, într-o casă din Timișoara! Pompierii au fost alertați cu doar câteva minute înainte de ora 11:00. La fața locului au ajuns rapid echipajele din cadrul Inspectoratului pentru...
Explozie puternică urmată de incendiu, duminică-dimineață, într-un magazin din comuna Mogoșani, județul Dâmbovița! Deflagrația, surprinsă de camerele de supraveghere, a fost atât de intensă, încât s-au cutremurat casele învecinate.
O explozie puternică s-a produs duminică dimineața într-o gospodărie din localitatea Drăgănești, din județul Galați. Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional.
Explozie violentă în județul Olt! Autoritățile au activat planul roșu de intervenție într-un bloc de garsoniere din Balș. 50 de persoane au fost evacuate.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019