Date companie
 
 
 
 

Funeraliile reginei Ana s-au încheiat

RSS Știri
 
 
Data publicării : 13 August 2016
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : arges, inmormantare, curtea, catedrala, doliu, ana, funeralii, regina
 

Funeraliile reginei Ana s-au încheiat! Sicriul cu trupul neînsuflețit al reginei a fost depus în pronaosul noii Catedrale Arhiepiscopală din Curtea de Argeș. Cortegiul funerar a ajuns, astăzi, în jurul orei 15.45, cu trei sferturi de oră întârziere, la Curtea de Argeș, unde a fost oficiată o liturghie ortodoxă înainte ca sicriul să fie depus în pronaos. Pe traseu, convoiul a încetinit la trecerea prin mai multe localități, iar clopotele bisericilor au bătut îndelung, cortegiul fiind întâmpinat de sute de oameni cu flori, steaguri sau lumânări. La Catedrala din Curtea de Argeș cortegiul funerar a fost întâmpinat de localnici, dar și de susținători ai Casei regale veniți de la sute de kilometri distanță special pentru a-i aduce un ultim omagiu reginei Ana. Publicul a avut, însă, acces doar în fața porții de intrare în Parcul Arhiepiscopiei Curtea de Argeș. La ceremonia religioasă au asistat doar reprezentați ai Casei Regale a României și ai celorlalte familii de viță nobilă din străinătate, care au venit în România pentru funeralii. De asemenea, au asistat reprezentanți ai instituțiilor din România și din Republica Moldova și membri ai corpului diplomatic acreditat la București. Regele Mihai nu a fost prezent la funeralii din cauza stării de sănătate. Slujba de înmormântare de la Curtea de Argeș a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, de IPS Iosif, mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale, IPS Calinic Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, de doi preoți și un diacon, iar coliva a fost făcută de măicuțele de la mănăstire. Slujba înmormântării a fost una obișnuită, dar scurtată la 30 de minute, potrivit programului stabilit de Casa Regală. Sicriul cu trupul neînsuflețit al Reginei Ana a fost așezat, apoi, în cripta din dreapta intrării în noua catedrală arhiepiscopală. Pe piatra funerară, sculptată cu ornamente florale, scrie simplu: "Ana". Cripta în care a fost înmormântată Regina Ana este lângă cea în care și Regele Mihai își va dormi somnul de veci. Pe parcursaul zilei, în județul Argeș au fost mobilizate forțe impresionante de poliție și jandarmi, carer au asigurat ordinea și au vegheat la prevenirea incidentelor în timpul funeraliilor. Acestea au fost primele funeralii regale din ultimii 78 de ani. Guvernul României a decis ca ziua înmormântării Reginei Ana să fie zi de doliu național.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Tsunami în justiția românească ( 11 Decembrie 2025 )

    În premieră, Curtea de Apel București a organizat, joi, o conferință extraordinară de presă, prezidată de șefa instituției, Liana Arsenie, în care au fost abordate situațiile grave prezentate în documentarul Recorder, ”Justiție capturată”.

  • Se redeschide Catedrala Mântuirii Neamului ( 29 Noiembrie 2025 )

    Catedrala Națională se redeschide publicului în zilele de 30 noiembrie - Sfântul Andrei și 1 decembrie - Ziua Națională a Românei, după ce timp de două săptămâni a fost închisă pentru continuarea lucrărilor de pictură în mozaic și pentru instalarea diverselor componente tehnice necesare finalizării interioarelor. Accesul în Catedrală va fi liber, pentru toți credincioșii care vor dori să participe. 

  • Final de pelerinaj, la Iași ( 16 Octombrie 2025 )

    Circa 300.000 de credincioși au participat la toate evenimentele și slujbele de la Catedrala Mitropolitană din Iași, în perioada pelerinajului dedicat Sfintei Parascheva. Dintre aceștia, peste 206.000 au trecut pe la racla cu sfintele moaște. 

  • Pelerinaj în avans, la Sf. Parascheva ( 6 Octombrie 2025 )

    Pelerinii au început să sosească încă de duminică la Catedrala Mitropolitană din Iași, pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. Pelerinajul religios va începe oficial pe 8 octombrie, dar unii credincioși au preferat să ajungă mai devreme...

  • S-a stins din viață sora lui Corneliu Coposu ( 7 August 2025 )

    Sora cea mai mică a fostului lider țărănist și disident anticomunist Corneliu Coposu a încetat din viață pe 7 august, zi de doliu național dedicată fostului președinte Ion Iliescu. Ultima pe linie directă din greu încercata familie Coposu, Steluța Lucia Rodica Coposu...

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2