Date companie
 
 
 
 

Heliport la standarde internaționale, la Spitalul Universitar de Urgență

RSS Știri
 
 
Data publicării : 25 Iulie 2019
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : spital, heliport
 

Premieră în industria medicală din București! Prima unitate medicală din capitală, cu propriul heliport la standarde internaționale, va lua naștere până la finalul lunii august, pe Blocul Operator Central al Spitalului Universitar, urmând să fie dat în folosință la sfârșitul anului. Odată cu noul heliport, pacienții vor fi transportați direct în unitatea de Primiri Urgențe cu ajutorul unui lift și al unui culoar suprateran. Platforma heliportului are o structură metalică formată din rigle tip grinzi de oțel și stâlpi zăbreliți, este dotată cu jgheaburi și plase de sigutanță, cu instalație electrică de balizaj, marcaje luminoase și echipamente de salvare.

BIANCA ROTARU, reporter

"Elicopetere medicale vor beneficia de două culoare de zbor, inclusiv pe timp de noapte. Astfel, indiferent de momentul zilei, elocopterele medicale de urgență vor putea ateriza, iar cazurile medicale vor fi preluate de specialiștii Unității de Primiri Urgențe."

SILVIA NICA, medic șef, Unitatea de Primiri Urgențe

”Pentru sistemul medical înseamnă o îmbunătățire evidentă a serviciilor medicale de urgență. Pentru pacienți înseamnă să ajungă mult mai repede într-un centru medical unde se pot acorda îngrijirile de care ei au nevoie. Pentru unii dintre ei trebuie realizate într-un interval de timp foarte scurt. Pacienții vor ateriza pe heliport, cu ajutorul liftului special prevăzut pentru heliport ei vor fi transportați în Unitatea de Primiri Urgențe. Asta înseamnă un interval de timp de maxim 5 minute. ”

 Anul trecut, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Universitar au fost transferați cu elicopterul peste 200 de pacienți din toată țara. Noul heliport va permite preluarea mai multe cazuri grave care vor putea beneficia de îngrijiri medicale avansate în Spitalul Universitar. Investiția, în valoare de 800.000 de euro, a fost susținută de o companie privată.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Victimele indolenței ( 5 Octombrie 2025 )

    Peste o sută de oameni au participat la un eveniment organizat de asociațiile Declic și RESET, în Piața Națiunii din fața Universității de Medicină și Farmacie din Iași. Participanții au ținut un moment de reculegere, în memoria copiilor care au murit...

  • Consecințele haosului de la Spitalul de Copii din Iași ( 29 Septembrie 2025 )

    Ședință de urgență, luni, la Spitalul de Copii ”Sf. Maria” din Iași, unde șase copilași au murit după infectarea cu o bacterie! Sâmbătă a murit și al șaptelea copil infectat cu aceeași bacterie, la Spitalului ”Grigore Alexandrescu” din București...

  • Toxiinfecție alimentară, în tabăra de copii ( 9 Iulie 2025 )

    Toxiinfecție alimentară într-o tabără din județul Bihor. Zeci de persoane au avut nevoie de intervenția cadrelor medicale. Dintre acestea, 19 copii și trei adulți au fost transportați la spital. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Crișana"...

  • Din restaurant, la spital, cu toxiinfecție ( 24 Februarie 2025 )

    Un local din județul Harghita este în vizorul Direcției Sanitare Veterinare, după ce câteva familii au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecție alimentară, iar angajații restaurantului au aceleași simptome. Potrivit comunicatului transmis...

  • Viață frântă ( 20 Februarie 2025 )

    Fata, în vârstă de 13 ani, care a căzut, marți-seară, de la etajul patru al unui Bloc din Brăila, a murit, joi, la spital. Ea era internată în stare foarte gravă la Spitalul de Copii din Brăila, după ce, inițial, a fost resuscitată de cadrele medicale...

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2