Date companie
 
 
 
 

În vizorul Fiscului

RSS Știri
 
 
Data publicării : 16 Ianuarie 2023
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : Firme datorii stat
 

Începând din 16 ianuarie, Fiscul verifică toate companiile care se încadrează în prevederile Ordonanței de Urgență privind taxa de solidaritate. Cel puțin așa a declarat șeful ANAF, Lucian Heiuș, în contextul situației privind OMV Petrom. Într-un raport transmis prin Bursa de Valori București, OMV Petrom a anunțat, săptămâna trecută, că se așteaptă să nu plătească taxa de solidaritate pentru anul fiscal 2022 în țara noastră și că o va plăti doar în Austria. Motivul invocat este acela că are sub 75% din cifra de afaceri din sectoarele definite, însemnând extracția țițeiului, extracția gazelor naturale, extracția huilei și fabricarea produselor obținute din rafinarea petrolului. Lucian Heiuș a precizat că Fiscul va verifica modul în care și-au calculat și au considerat că cifra de afaceri din 2022 nu se încadrează în prevederile Ordonanței de Urgență. Șeful ANAF a mai spus că verificări vor fi efectuate la toate companiile, în mod egal. ”Dacă vor încerca să facă acele arhicunoscute inginerii financiare, vă garantez că nu vor putea scăpa de atenția noastră și vom face toate demersurile pentru a recupera acești bani”, a punctat Heiuș. În cazul în care OMV Petrom sau altă companie nu respectă prevederea privind taxa de solidaritate, Fiscul va emite o declarație de impunere și va porni executarea silită, a mai arătat Heiuș. Totodată, conform datelor transmise de ANAF, peste 900 dintre cele aproape 3.000 de firme controlate de austrieci au datorii la bugetul statului. Acestea figurează cu obligații fiscale neachitate în valoare totală de 392 de milioane de lei.


În vizorul Fiscului

« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2