Date companie
 
 
 
 

Întâlnire fără rezultat, între ministrul Varujan Vosganian și liderii de sindicat de la Oltchim și Arpechim, la Rm. Vâlcea

RSS Știri
 
 
Data publicării : 6 Iulie 2013
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : discutii, lideri, valcea, ramnicu, oltchim, vosganian, sindicali
 

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a purtat, vineri, discuții aprinse cu liderii sindicali de la Oltchim și Arpechim. Organizată la Prefectura Vâlcea, întâlnirea a avut pe ordinea de zi analiza situației combinatului și plata salariilor restante.

AMBIANȚA "Stimați colegi, eu zic să împărțim discuția în două. În primă fază, în care precum Hamlet, domnul Diculoiu să vorbească cât dorește, după care domnul Diculoiu să tacă, tot precum Hamlet, și noi să discutăm despre Oltchim, după care, cu domnul Diculoiu, să tragem concluzii. Sunteți de acord? Continuați-vă monologul."

Acesta a fost scenariul după care s-au derulat discuțiile de la Vâlcea, fapt pentru care mulți dintre cei prezenți au plecat acasă la fel de nedumeriți, cu privire la soarta combinatului.

VOX "Nu am înțeles mai mult nimic! Din toate discuțiile purtate, nu avem niciun rezultat. Practic, tot așa am rămas."

VOX "- Dumneavoastră ce ați înțeles? Când primiți toți banii? - Am înțeles că niciodată! Nu știu ei când vom primi banii. Ei nu știu când vor primi banii, nu au nicio soluție."

MARIAN DUMITRU, liderul Sindicatului Unirea Arpechim "Eu cred că are un pic de înclinații spre zona asta umană și mai puțin pe zona industrailă și profesionalism în ceea ce privește întreprinderile astea. Poate era mai bun ca ministru al Culturii."

Ministrul Varujan Vosganian nu s-a dus și pe platforma chimică din Râmnicu Vâlcea, acolo unde îl așteptau angajații nemulțumiți.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Vârstnicii și cadrele medicale au nevoie de protecție ( 24 Martie 2020 )

    Liderii politici reacționează, în timpul pandemiei! Călin Popescu Tăriceanu i-a cerut premierului Ludovic Orban să impună izolarea la domiciliu pentru populație, pentru a combate noul coronavirus. 

  • Șeful I.P.J Vâlcea, lăsat fără permis din cauza vitezei ( 28 Decembrie 2019 )

    Șeful Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, comisarul de poliție Sorin-Ovidiu Oara, a rămas fără permisul de conducere, chiar în ziua de Crăciun. Șeful I.P.J. a fost oprit și sancționat de polițiștii de la Rutieră din Horezu...

  • Consultările la Cotroceni, pentru desemnarea unui nou premier, continuă ( 14 Octombrie 2019 )

    Consultările dintre președintele Klaus Iohannis și liderii partidelor parlamentare, privind desemnarea viitorului premier, continuă. Luni, președintele a avut consultări cu președintele Pro România, Victor Ponta, liderul ALDE...

  • Zece persoane arestate preventiv în dosarul înmatriculărilor frauduloase ( 13 Septembrie 2019 )

    Arestări în dosarul mitei pentru înmatriculări frauduloase! Magistrații Tribunalului Sibiu au admis propunerea procurorilor privind arestarea preventivă a zece dintre persoanele cercetate în dosar. Este vorba de angajați ai Registrului Auto Român...

  • Viorica Dăncilă, desemnată candidatul PSD la prezidențiale ( 23 Iulie 2019 )

    Viorica Dăncilă, candidatul PSD la prezidențiale! Social-democrații au ales-o pe Dăncilă, cu majoritate de voturi, în ședința Biroului Permanent Național care a avut loc astăzi. Rezultatul votului va fi validat în Comitetul Executiv Național al PSD...

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2