Date companie
 
 
 
 

Investițiile publice, absolut necesare

RSS Știri
 
 
Data publicării : 29 Iulie 2020
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : fonduri, economie, adn, UE, Catalin Ivan, horeca
 

Banii europeni, atât de așteptați în țară pentru recuperarea economiei, nasc în continuare controverse. Fostul europarlamentar și actual coordonator al Alternativei pentru Demnitate Națională, Cătălin Ivan, atrage atenția asupra termenelor stricte în care România trebuie să se încadreze pentru accesarea fondurilor europene.

CĂTĂLIN IVAN, coordonator politic ADN

"Sunt împrumuturi în marea lor majoritate, și nu granturi. România a pierdut fonduri nerambursabile și a obținut privilegiul de a se îndatora, cu ocazia pandemiei. Ce facem cu ei? Imposibil de gândit un consens între partidele politice în an electoral, pentru că, din ce am înțeles de la Bruxelles, calendarul este foarte strict, termenele sunt foarte scurte pentru accesarea acestor fonduri și condițiile foarte drastice."

Cătălin Ivan susține că țara noastră are nevoie de o redeschidere a economiei cât mai rapidă. Potrivit acestuia, este nevoie de stimularea achiziționării de produse și servicii realizate în România, care să dea de lucru cât mai multor companii, care la rândul lor să angajeze cât mai mulți români, care acum sunt în șomaj.

CĂTĂLIN IVAN, coordonator politic ADN

"Așa cum celelalte state au deschis, astfel încât să nu moară agenții economici din turism, să nu se închidă definitiv hoteluri, restaurante, și în Românai trebuie să se asigure mai mult sprijin industriei HORECA, pentru că e practic cea mai lovită industrie de această pandemie. Ce trebuie să facă obligatoriu guvernul este să relanseze cererea internă pentru produse românești.//să lanseze proiecte foarte ambițioase de investiții publice, care să deschidă lucrări de infrastructură, de construcții, în toate domeniile iar acești bani publici să angreneze cât mai mulți agenți economici."

Coordonatorul ADN subliniază că pandemia a luat pe nepregătite toți agenții economici, din toate domeniile și că foarte multe companii și-au închis definitiv activitatea.

CĂTĂLIN IVAN, coordonator politic ADN

"Ca acele companii să-și reia activitatea, să-și reangajeze personalul, să-și repornească motoarele și să-și găsească singure piețe de desfacere, ești obligat ca stat, după ce i-ai închis forțat să-i redeschizi forțat, să le creezi tu cerere până se pun pe picioare."9,28

România poate primi de la UE aproape 80 de miliarde de euro. Din această sumă, 34 de miliarde de euro merg către măsurile de relansare economică post-pandemie.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Ministrul Economiei atrage atenția asupra unui risc de fraudă cu fonduri europene ( 21 Ianuarie 2021 )

    Ministrul Economiei, antreprenoriatului și turismului, Claudiu Năsui atrage atenția asupra unui risc de fraudă cu fonduri europene. Într-un mesaj postat upe contul său de Facebook, Claudiu Năsui a avertizat...

  • Cătălin Ivan: Bogdan Stanoevici a pierdut lupta cu sistemul medical românesc ( 15 Ianuarie 2021 )

    Dispariția prematură a lui Bogdan Stanoevici a lăsat un gol imens pentru cei care l-au cunoscut și apreciat. După o carieră pe scenă și pe marile ecrane, a dorit să se implice în politică, pentru că își dorea o reformă reală a României. Atacat de virusul SARS-CoV-2, sistemul de sănătate românesc nu a fost suficient pentru a-l salva. Un mesaj emoționant vine de la liderul Alternativei pentru Demnitate Națională, Cătălin Ivan, care l-a cunoscut bine pe Bogdan. Au fost adversari politici în 2019, când au candidat la alegerile prezidențiale, dar cu un proiect de țară cu multe similitudini, colegi mai târziu, regăsindu-și puncte comune în dorința de a pune sănătatea și educația în prim plan.

  • Alexandru Cumpănașu a încheiat un nou contract pe bani europeni ( 24 Noiembrie 2020 )

    Asociația pentru Implementarea Democrației condusă de Alexandru Cumpănașu a primit un nou contract cu bani europeni de la Primaria Alexandria, deși este suspect într-un dosar pe fonduri europene. Potrivit G4media.ro, în...

  • Himera educației online ( 5 Noiembrie 2020 )

    Himera învățământului online, subliniată de fostul europarlamentar Cătălin Ivan! În urma experienței sale ca membru în Comisia de învățământ a Parlamentului European, Cătălin Ivan avertizează în legătură cu consecințele negative asupra copiilor în cazul folosirii îndelungate a acestei forme de învățământ.

  • Cătălin Ivan denunță dubla măsură în politică ( 28 Octombrie 2020 )

    12 partide, ONG-uri și fundații s-au unit sub o singură platformă, Partidul Ecologist Român. Cătălin Ivan, fondatorul formațiunii Alternativa pentru Demnitate Națională, a explicat de ce adeziunea la PER reprezintă o soluție pentru cei care își doresc o Românie sănătoasă. "Avem nevoie de un un proiect românesc în Europa, de o viziune a noastră în Europa", spune fostul europarlamentar, care susține și ideea unui fond de solidaritate cu cetățenii, din partea partidelor politice parlamentare, mai ales acum în timpul pandemiei.

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2