Acuzată de conducere sub influența alcoolului și de acroșarea altor vehicule, judecătoarea Elena Turcu va putea intra din nou în sala de judecată. Pe data de 8 aprilie, judecătoarea dâmbovițeană a fost achitată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe motiv că fapta sa nu este prevăzută de legea penală. Hotărârea a rămas definitivă, prin nerecurare, iar Elena Turcu a cerut Consiliului Superior al Magistraturii să se constate încetarea suspendării din funcție.
MARIA MIRIȚOIU, Tribunalul Dâmbovița: "Suspendarea din functie înceteazã, iar acesta este repus în situatia anterioarã. I se plãtesc drepturile de care a fost lipsit în perioada suspendãrii si i se recunoaste vechimea pentru aceastã perioadã."
Consiliul Superior al Magistraturii a cerut, însă, evaluarea periodică a Elenei Turcu.
prin telefon: MONICA PREJMEREANU, purtător de cuvânt, C.S.M.: "Este singura mãsurã, sã zicem, pe care poate CSM sã o dispunã Comisiei de evaluare, tinând cont de modul în care doamna judecãtor a considerat sã relationeze cu institutiile statului în incidentul pe care l-a avut în 2007."
În urmă cu patru ani, judecătoarea Elena Turcu a fost protagonista unui imens scandal. Oprită în trafic de polițiști, aceasta a refuzat să fie testată cu aparatul etilotest și i-a amenințat pe oamenii legii.
Scandal într-un local din județul Călărași, pornit de la volumul exagerat al muzicii! Pentru calmarea spiritelor, la fața locului au intervenit polițiștii, jandarmii și mascații. Conform comunicatului transmis de IPJ Călărași, polițiștii de la Secția...
Motociclist lovit de un automobil condus de o șoferiță băută, în județul Neamț! Vă avertizăm că urmează imagini cu impact emoțional. Accidentul s-a produs pe o șosea din comuna Girov. Conform comunicatului transmis de IPJ Neamț...
O tânără șoferiță s-a ales cu dosar penal, după ce s-a urcat băută la volan, a provocat un accident și a fugit de la fața locului. Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Accidentul a avut loc, joi...
Liviu Dragnea, un nou demers în justiție! Fostul lider PSD și-a recuzat judecătorul care trebuia sa-i solutioneze cererea de eliberare. Motivul: magistratul Manuela Orzață a semnat un memoriu initiat de Forumul...
Închisoare cu suspendare pentru cei șapte bărbați care au agresat o femeie jandarm, la protestul din 10 august 2018 din Piața Victoriei! Decizia a fost luată de magistrații Judecătoriei Sectorului 1 al Capitalei și nu este definitivă.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

