Ordonanța de urgență care stabilește noua indemnizație de creștere a copilului naște noi controverse. Potrivit specialiștilor, mamele care vor să stea acasă doi ani cu copilul ar putea fi disponibilizate în cel de-al doilea an. Concret, Executivul a omis să precizeze că, pe toată durata concediului maternal, părintelui care stã acasă cu copilul nu-i se poate desface contractul de muncă. În actul normativ aprobat de Cabinetul Boc se menționează că disponibilizarea nu poate fi făcută doar în primul an de concediu.
LĂCRĂMIOARA CORCHEȘ, director general, Ministerul Muncii "În cel mai scurt timp OUG intrã în camera decizionalã, la Senat; vom aduce amendament la aceastã scãpare, pentru cã într-adevãr am introdus doar concediul pânã la un an, respectiv trei luni pentru copil cu handicap, o sã adãugãm si perioada de doi ani."
În decembrie 2010, Executivul a hotărât ca, de la 1 ianuarie 2011, părinții să fie cei care vor alege cât vor sta acasă cu copiii. Cine vrea să stea acasă doi ani cu copilul va primi până la 1.200 de lei pe lună. În schimb, cine vrea să stea doar un an va primi 75% din venitul pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 3.400 de lei.
România face un pas major în modernizarea serviciilor de urgență, finalizând tranziția către conceptul Next Generation 112 și poziționându-se, astfel, printre statele europene avansate în domeniu. La sediul Centrului Municipal Integrat pentru Situații de Urgență 112...
Situația din localitatea bihoreană Sântimreu, unde s-a ajuns accidental la o acumulare de gaze în timpul forării unui puț la peste 120 de metri adâncime, este în atenția autoritățillor. Imediat după semnalarea situației, Comitetul Județean...
Încrederea românilor în vaccinuri a revenit puternic în cursul anului 2025, susține președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Horațiu Moldovan. Potrivit conumicatului transmis de CNAS, o analiză comparativă a consumului de vaccinuri...
Inflația, în creștere! Rata anuală a inflației a urcat la 9,88% în luna septembrie, de la 9,85% în luna august. Potrivit Institutului Național de Statistică, mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 11,09%.
Descoperire tragică, într-un canal din Mărășești, județul Vrancea! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Polițiștii vrânceni au fost sesizați prin apel la serviciul unic de urgență 112, sâmbătă-seară, cu privire...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

