Date companie
 
 
 
 

Mii de pelerini au ajuns deja la Iași, la moaștele Sf. Parascheva

RSS Știri
 
 
Data publicării : 10 Octombrie 2016
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : iasi, moaste, parascheva, pelerini, racla, preoti
 

Pelerinaj la Iași! Câteva mii de persoane au asistat la scoaterea raclei cu moaștele Sfintei Parascheva din Catedrala Mitropolitană. Aceasta a fost purtată pe umeri de către preoți, iar după ce s-a făcut înconjurul Catedralei Mitropolitane, racla a fost așezată într-un baldachin special amenajat în curtea lăcașului de cult. Pelerinii au așteaptat la o coadă de peste un kilometru ca să se închine la raclă și să se roage pentru sănătate. La Iași, au ajuns în această dimineață și peste 6.000 de credincioși din comuna Voluntari, de lângă București, deplasarea efectuându-se cu peste 100 de autocare, puse la dispoziție de către primăria din localitate. Credincioșilor care vor sta noaptea la rând pentru a se închina la moaște le vor fi oferite de către autorități, dar și de către reprezentanții Mitropoliei, ceai cald și pachete cu mâncare. Sfânta Cuvioasa Parascheva este considerată ocrotitoarea Moldovei, iar ziua de 14 octombrie, când este hramul, transformă orașul Iași în cel mai mare centru de pelerinaj din România. Moaștele Sfintei Cuvioasei Parascheva vor rămâne depuse în baldachinul din curtea catedralei din Iași până duminică. În anii precedenți, pelerinii veniți la Iași din toate colțurile țării, au stat și câte 12 ore la coadă, pentru a ajunge să se închine la racla cu moaște.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Final de pelerinaj, la Iași ( 16 Octombrie 2025 )

    Circa 300.000 de credincioși au participat la toate evenimentele și slujbele de la Catedrala Mitropolitană din Iași, în perioada pelerinajului dedicat Sfintei Parascheva. Dintre aceștia, peste 206.000 au trecut pe la racla cu sfintele moaște. 

  • Pelerinaj în avans, la Sf. Parascheva ( 6 Octombrie 2025 )

    Pelerinii au început să sosească încă de duminică la Catedrala Mitropolitană din Iași, pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. Pelerinajul religios va începe oficial pe 8 octombrie, dar unii credincioși au preferat să ajungă mai devreme...

  • Victimele indolenței ( 5 Octombrie 2025 )

    Peste o sută de oameni au participat la un eveniment organizat de asociațiile Declic și RESET, în Piața Națiunii din fața Universității de Medicină și Farmacie din Iași. Participanții au ținut un moment de reculegere, în memoria copiilor care au murit...

  • Consecințele haosului de la Spitalul de Copii din Iași ( 29 Septembrie 2025 )

    Ședință de urgență, luni, la Spitalul de Copii ”Sf. Maria” din Iași, unde șase copilași au murit după infectarea cu o bacterie! Sâmbătă a murit și al șaptelea copil infectat cu aceeași bacterie, la Spitalului ”Grigore Alexandrescu” din București...

  • ”Antiage”, sfidarea poetică a timpului ( 23 Ianuarie 2025 )

    Scriitorul Răsvan Popescu și-a lansat, la Iași, volumul de poeme narative ”Antiage”, apărut la Editura Cartea Românească Educațional. La evenimentul cultural organizat, miercuri-seară, la Librăria Cartea Românească Educațional...

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2