Date companie
 
 
 
 

Alte știri despre moaste

RSS Știri
 

 
  • Mii de pelerini au ajuns deja la Iași, la moaștele Sf. Parascheva din 10 Octombrie 2016 in categoria Social - economic

    Pelerinaj la Iași! Câteva mii de persoane au asistat la scoaterea raclei cu moaștele Sfintei Parascheva din Catedrala Mitropolitană. Aceasta a fost purtată pe umeri de către preoți, iar după ce s-a făcut înconjurul Catedralei Mitropolitane, racla a fost așezată într-un baldachin special amenajat în curtea...

  • Pelerinaj la moaștele Sf. Andrei și Sf. Efrem cel Nou, la Galați din 28 Noiembrie 2015 in categoria Social - economic

    Pelerinaj la Galați! Sute de oameni au îndurat frigul și ploaia, ca să se roage la moaștele Sfântului Efrem cel Nou, recent aduse din Grecia, dar și la racla cu moaștele Sfântului Andrei. Circa 300 de preoți, însoțiți de credincioși, au purtat în procesiune cele două racle cu moaște, care au fost expuse, apoi, în fața Catedralei din Galați.

  • Mare pelerinaj de Sf. Dimitrie, în București din 25 Octombrie 2015 in categoria Social - economic

    Dealul Patriarhiei, plin de pelerini! Începând de vineri, credincioșii s-au tot perindat pentru a se închina la moaștele Sfântului Dimitrie Basarabov, ocrotitorul Bucureștiului, la moaștele sfinților împărați Constantin și Elena și la moaștele sfinților Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz și Ioan Gură de Aur, aduse pentru prima dată la Patriarhia...

  • Pelerinaj la moaștele Sf. Efrem cel Nou, în Capitală din 5 Mai 2015 in categoria Social - economic

    Pelerinaj religios, în Capitală! Bucureștenii au avut ocazia să se roage la moastele Sf. Efrem cel Nou, cunoscut de credincioși drept grabnic ajutător și vindecător de boli.  Fragmente din moastele Sf. Efrem cel Nou aduse din Grecia au fost depuse la Mănăstirea Radu Vodă, Biserica Tuturor Sfintilor Români din cartierul Titan și la Mănăstirea Chiajna Giulești.

  • Îmbulzeală cu îmbrânceli, la slujba oficiată în cinstea sf. Ierarh Nifon din 12 August 2014 in categoria Social - economic

    Îmbrânceli la sfintele moaște! La slujba specială, oficiată cu ocazia împlinirii a cinci ani de la aducerea și așezarea, pentru totdeauna, a moaștelor Sf. Ierarf Nifon, în Catedrala Arhiepiscopală și Mitropolitană din Târgoviște, credincioșii au uitat de cele sfinte și s-au călcat în picioare, la propriu, ca să ajungă mai repede la raclă. Cei care au reușit să scape întregi din îmbulzeală, au fost răpuși...

  • Patriarhia a dispus inventarierea moaștelor din 3 Martie 2014 in categoria Social - economic

    Dupã nenumãrate scandaluri cu enoriași nemulțumiți din cauza suspiciunilor privind autenticitatea sfintelor moaște, Patriarhia s-a hotãrât să facă ordine. Prin urmare, conducerea Bisericii Ortodoxe Române a hotărât inventarierea moaștelor din biserici și mânăstiri. În urma inventarierii, cele veritabile vor fi omologate. O măsură considerată utilă, în condițiile în care credincioșii se calcă în picioare, pentru a cerre mila...

  • Galați: Mii de oameni s-au rugat la moaștele Sfinților Împărați Constantin și Elena din 28 Noiembrie 2013 in categoria Social - economic

    Mii de credincioși din Galați s-au rugat la moaștele Sfinților Împărați Constantin și Elena. Mai întâi, moaștele au fost purtate prin oraș, într-o procesiune care a blocat centrul Galațiului mai bine de o orã.

  • Pelerinaj la Patriarhie, la moaștele Sf. Dimitrie cel Nou din 26 Octombrie 2013 in categoria Social - economic

    De Sf. Dumitru, mii de credincioși au urcat în Dealul Patriarhiei, pentru a se închina la moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștiului! În fața catedralei patriarhale s-a format o coadă de peste 3 kilometri. La catedrala patriarhală, oamenii se roagă și la icoanele făcătoare de minuni ale Sfinților Împărați Constantin și Elena, aduse tocmai din Grecia. Peste 200 de jandarmi asigură ordinea publică în zona desfășurării pelerinajului.

  • Zeci de mii de credincioși, la Iași, în a doua zi de pelerinaj la moaștele Sf. Parascheva din 12 Octombrie 2013 in categoria Social - economic

    Zeci de mii de oameni, la Iași, în a doua zi de pelerinaj la moaștele Sfintei Parascheva! Coada de pelerini care asteapta sa se inchine la racla cu sfintele moaste depaseste 3 kilometri. Circa 30.000 de credincioși împânzesc toată zona adiacentă Mitropoliei Moldovei si a Bucovinei, unde sunt depuse sfintele moaște. Din cauza frigului, care s-a adăugat problemelelor de sănătate, mulți pelerini au avut nevoie de îngrijiri medicale.

  • O credincioasă a decedat în timpul pelerinajului la moaștele Sfintei Parascheva din 11 Octombrie 2013 in categoria Social - economic

    Tragedie printre pelerinii veniti la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, de la Iași. O femeie, în vârstă de 61 de ani, a murit vineri, în timp ce stătea la coada formată în fața raclei sfinte. Cunoscută cu probleme cardiace, femeii i s-a făcut rău și a căzut la pământ. În ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de medicii de pe ambulanță, în momentul sosirii la spital sa constatat decesul pacientei. 4.000 de oameni din orașul Voluntari, județul Ilfov, au fost trimiși în pelerinaj. Ei s-au strâns în fața primăriei din Voluntari și au fost îmbarcați în 80 de autocare cu destinația Iași.

  • Moaștele Sfântului Andrei și ale Sfântului Ioan Botezătorul, la Codlea din 18 Mai 2013 in categoria Social - economic

    Biserica "Schimbarea la față", din Codlea, județul Brașov, a devenit, pentru trei zile, loc de pelerinaj pentru localnici și pentru turiști, după ce aici au fost aduse, din Bulgaria, moaștele Sfântului Andrei și ale Sfântului Ioan Botezătorul. Printre relicve se află însă și o bucată din Sfânta Cruce.

  • Credincioșii se roagã la moaștele sfinților Andrei, Nectarie și Nicolae, la Brãila din 6 Decembrie 2012 in categoria Social - economic

    Mii de credincioși se roagã, în aceste zile, la Brãila, la moaștele sfinților Andrei, Nectarie și Nicolae. Rãmãșițele sfinte au fost depuse într-o raclã împodobitã cu cetinã de brad și flori, chiar în fața Bisericii Sfântul Nicolae. Surprinzător, pe credincioși nu-i preocupă, însă, numai sãnãtatea și bunãstarea familiei ci și calitățile aleșilor neamului. Este pentru prima datã când moaștele ajung la Brãila.

  • Moaștele Sf. Nicolae, aduse la Biserica Sf. Gheorghe cel Nou, din Capitalã din 6 Decembrie 2012 in categoria Social - economic

    Pelerinaj la Biserica Sf. Gheorghe cel Nou, din București! Credincioșii se pot ruga, joi și vineri, la moaștele Sfântului Nicolae, expuse la biserica din Capitalã. Ziua de șase decembrie , când creștinii ortodocși îl cinstesc pe Sf. Nicolae, marcheazã una dintre cele mai importante sãrbãtori din calendarul creștin. Preoții spun că, de peste 400 de ani, mâna Sfântului Nicolae binecuvânteazã Cetatea Bucureștilor și o întreagã Românie creștinã și ortodoxã.

  • Mii de pelerini au îndurat frigul și ploaia, în Dealul Mitropoliei din 29 Octombrie 2012 in categoria Social - economic

    Mii de credincioși au stat, încă o noapte, în Dealul Mitropoliei, pentru a ajunge să se închine la moaștele Sfinților Constantin și Elena, Dimitrie cel Nou și Nectarie. Oamenii au înfruntat vremea capricioasă, cu speranța că moaștele făcătoare de minuni le vor îndeplini dorințele. Ploaia și frigul nu i-au alungat pe creștini, iar cozile au ajuns până aproape de Parcul Carol.

  • Dealul Patriarhiei, asaltat de mii de pelerini din 26 Octombrie 2012 in categoria Social - economic

    Pentru a se putea menține ordinea, enoriașii au fost împărțiti în grupuri de aproximativ 30 de persoane. Chiar și așa, aceștia s-au îmbulzit printre garduri pentru a ajunge mai repede la moaște.

 

Informații utile

 

Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

1 USD = 4.2726 RON
0.0073
1 EUR = 4.7627 RON
0.0020
 

Program TV


 

Arhivă video

vezi arhiva video

 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2