Cortegiu impresionant, la ceremonia de înhumare a milionarului hunedorean, Alin Popa, care și-a pierdut viața într-un accident rutier. Peste o mie de prieteni, rude și localnici au luat parte la slujba religioasă, timp în care orașul Brad a fost survolat de opt avioane ușoare, pilotate de colegii omului de afaceri. Sicriul a fost așezat pe platforma unui camion care aparține firmei fondate, în urmă cu douã decenii, de Alin Popa.
AMBIANȚĂ: …(cortegiu funerar, sute de oameni, sicriul în camion)
Rudele și apropiații au venit, de la primele ore ale dimineții, la casa părintească a omului de afaceri, pentru a depune coroane de flori. Slujba de înmormântare a fost oficiată de un sobor format din 12 preoți, iar trupul neînsuflețit și-a găsit odihna veșnică la cimitirul bisericii Adormirea Maicii Domnului.
AMBIANȚĂ (sicriul, întâmpinat cu aplauze)
VOX: "A fost un băiat foarte bun.,Mare pierdere, pentru orașul nostru!"
Vox: "A fost un om cum se cade, un om de milioane. Îl cunoașteți? - Așa, puțin. Nu prea mult, dar vorbesc oamenii. Pentru ce ați venit? –Pentru el."
VOX: "L-am cunoscut, de când era mic. Cum era? –Era un băiat de milioane. Mai rar, așa ceva. Ce să facem, asta e viața. Era foarte gospodar, sărea și ajuta."
VOX angajat: "Un patron deosebit, un șef care a fost mai mult coleg cu noi decât un șef."
Alin Popa a murit, în urmă cu patru zile, după ce a intrat cu mașina într-un TIR, pe un drum din județul Timiș.
Boboteaza, această mare sărbătoare care cinstește Botezul Domnului Iisus Hristos în apele Iordanului, este celebrată în fiecare an, pe 6 ianuarie, de toți creștinii. Și astăzi, preoții au oficiat slujba de sfințire a apelor, iar credincioșii au primit agheasmă.
După momentele de reflecție și rugăciune, credincioșii așteaptă cu bucurie Învierea Domnului.
În prima zi de Crăciun, bucuria sărbătorii s-a simțit din plin la biserica din cartierul bucureștean Brâncuși, unde sute de credincioși au participat la Sfânta Liturghie. Aceștia s-au adunat în număr mare încă de dimineață. După slujbă, atmosfera festivă a continuat cu un moment special dedicat colindelor tradiționale de Crăciun, interpretate cu măiestrie de corul Evia.
Favorit TV difuzează în această seară, de la ora 23:45, slujba de Înviere. Pentru noaptea de Înviere, autoritățile au decis ca românii să circule fără restricții până la 5 dimineața. Măsurile de prevenire...
În stațiunea bihoreană Stâna de Vale a fost oficiată, ca în fiecare an de Bobotează, slujba de sfințire a Izvorului Minunilor. Ceremonia religioasă intrată în tradiția locului este menită să sfințească apa ce izvorăște...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

