Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a adus în atenția publică, joi, o serie de nereguli descoperite în urma controalelor dispuse în țară, între care posturi de medic înființate ilegal ”din pix” la Spitalul Militar Central București, lucrări recepționate fără îndeplinirea integrală a clauzelor contractuale și peste 1.000 de achiziții directe de la aceeași firmă la Brigada 122 Logistică Muntenia. ”Într-un minister în care urmează să intre sume importante de bani în perioada următoare, se impune o igienizare serioasă, acolo unde este cazul. S-au întors o parte dintre controalele dispuse în săptămânile trecute”, a scris Radu Miruță, pe pagina sa de Facebook. Potrivit ministrului, s-a descoperit o cabană ilegală, cu cinci camere și trei băi, construită fără autorizație la Stâna de Vale și oferită spre închiriere pe site-uri turistice. ”Firma SC Emilian Funghi SRL a primit prin închiriere, de la UM 01232 Oradea, o cazarmă militară, cu scopuri limitate și bine definite prin contract. În afara acestor scopuri, pe terenul unității militare a fost construită o cabană turistică în toată regula, fără autorizație și fără ca cineva să intervină. Apoi, a umplut internetul cu anunțuri de închiriere în mirifica unitate militară. Măsuri luate: trimiterea celor vinovați la Parchetul Militar, rezilierea contractului de închiriere și dispunerea eliberării terenului”, arată ministrul. În ceea ce privește Spitalul Militar Central București, Miruță spune că au fost înființate ilegal, ”din pix”, cinci posturi de medic care nu existau în organigramă. ”Pentru aceste posturi au fost angajați medici care lucrau deja în același spital, ca al doilea loc de muncă. Patru dintre cei cinci sunt medici militari, care nu aveau dreptul la un al doilea contract de muncă tot cu MApN. Situația descoperită este una nouă, suplimentară cazului deja cunoscut de la finalul anului trecut și nu s-a produs sub actuala conducere interimară. Măsuri luate: sesizarea DNA și declanșarea cercetării disciplinare interne”, informează Radu Miruță. La Institutul Național de Medicină Aeronautică și Spațială, controalele au descoperit, conform ministrului, un medic care avea prevăzute în contract încă 3,5 ore suplimentare zilnic, peste programul de bază, fără a se putea face dovada pontajului pentru aceste ore, fiind sesizat Parchetul Militar și declanșarea cercetării administrative. În urma controlului efectuat la Cazarma 957 Cincu s-ar fi descoperit recepționarea unei lucrări în valoare de aproximativ un milion de lei fără îndeplinirea integrală a clauzelor contractuale, fiind demarată cercetarea administrativă și dispunerea măsurilor pentru recuperarea prejudiciului. O altă verificare vizează o licitație pentru corturi de adăpost destinate Armatei Române, procedură analizată deja de DNA pentru introducerea unor condiții restrictive nejustificate. ”Corturile livrate și acceptate au prezentat deficiențe majore. Valoarea totală a contractelor-cadru este de 44 milioane lei. Firma în cauză apare în numeroase achiziții ale MApN. Măsuri luate: DNA”, mai arată Miruță. Nereguli ar fi fost descoperite, conform ministrului, și la Brigada 122 Logistică Muntenia, unde, în doi ani, au fost realizate 1.083 de achiziții directe de la aceeași firmă. ”Au fost identificate situații în care, deși criteriul de atribuire era ”prețul cel mai mic”, achiziția s-a făcut de la aceeași firmă, la prețul cel mai mare, în detrimentul altor ofertanți”, transmite ministrul, care adaugă că s-a decis sesizarea Parchetului Militar și declanșarea cercetării administrative. ”Da, Armata Română are mecanisme interne pentru a scoate în față și a extirpa astfel de cazuri, trebuie doar să vrem. Toleranța față de abateri, improvizații și înțelegeri de culise a luat însă sfârșit. Într-un minister care gestionează bugete consistente și responsabilități esențiale pentru siguranța națională, regulile nu sunt opționale”, subliniază Radu Miruță.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

