Misiune mai puțin obișnuită pentru salvamontiștii din județul Argeș! O femeie a sunat la dispeceratul de urgență al structurii Salvamont și le-a cerut salvatorilor să îi recupereze telefonul pe care îl scăpase în prăpastie, în timpul unei drumeții în zona Vârfului Negoiu din Munții Făgăraș. Apelul i-a amuzat pe salvamontiști, astfel că au postat pe pagina de Facebook, întregul dialog, pe care l-au denumit "Din ciclul "Hai să ne distrăm împreună!".
Apel direct, astăzi... o voce feminină, plăcută, vioaie.
"- Bună ziua, mă numesc .... și aș dori să vă cer ajutorul. Vă rog să mă ascultați..." Mă încordez și mă gândesc cine e de serviciu, pe cine știu că e disponibil azi...
"- Am urcat ieri pe Negoiu, prin Strunga Dracului." Ups, îmi zic, colegii de la Negoiu ar fi mai aproape, până ajung cei din Cota 2000 și Bâlea Lac.
"- La coborâre, am scăpat telefonul pe un vâlcel lateral" Ei, și? Îmi zic... "Care ar fi șansele să îl recuperez? Știți, am informatii foarte importante pentru mine în acel telefon!". Nu-mi vine să cred...
"- Zero, niciuna!" zic eu.
"- Da, dar să știți că i-am găsit carcasa, deci e pe acolo!"
"- Îmi pare rău, noi salvăm oameni, nu căutăm telefoane într-un vâlcel înzăpezit, sub Negoiu. Acul în carul cu fân e nimic față de ce vreți dumneavoastră!"
"- Nici dacă plătesc?"
"- Puteți plăti un ghid montan ca să vă însoțească până acolo. Noi nu căutăm telefoane contra cost..."
Vizibil dezamăgită, ușor enervată, mă salută și închide.
Salvamontișii încheie postarea tot într-o notă amuzantă, dar trag, totuși, un semnal de alarmă către turiști. "Dacă derapați cu autoturismul, dar nu sunteți răniți, dacă vă pierdeți telefonul, dacă pică netul la cabană, vă rugăm să nu apelați Salvamont. Ați putea bloca linia pentru o alarmă reală.", se arată în postarea Salvamont Argeș.
Salvamont România a înregistrat un număr ridicat de solicitări de urgență în zona montană, în acest weekend. Dispeceratul a fost sunat de sute de ori, fiind salvate peste 120 de persoane în urma intervențiilor.
Explozia unei butelii, produsă într-un bloc din Aleșd, s-a soldat cu rănirea gravă a unei femei și prăbușirea unui balcon. Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Pompierii au fost alertați marți-seară, la ora 22:50. La sosire...
Caz șocant, în județul Caraș-Severin! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Un bărbat a observat o femeie căzută la pământ în grădina casei și a sunat la 112. Femeia în vârstă, care avea urme vizibile de violență pe corp...
Incendiu cu o victimă, la o pensiune din Gura Humorului! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Pompierii au fost alertați duminică-dimineață, în jurul orei 05:00, că arde mansarda unei unități de alimentație...
Momente dificile în localitatea Siliștea, județul Constanța, grav inundată în urma ploilor torențiale! O femeie în vârstă a fost la un pas să fie surprinsă de viitură, în propria casă.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

