Date companie
 
 
 
 

Patronatele din România nu mai suportă fiscalitatea și birocrația

RSS Știri
 
 
Data publicării : 15 Mai 2017
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : investitori, capital, economie, fiscalitate, vlad, patronat, parvan, autohtoni
 

Capitalul românesc ar putea emigra în țări mai prietenoase cu regulile fiscale! Este avertismentul pe care l-au lansat astăzi, într-o conferință de presă, reprezentanții Patronatului Investitorilor Autohtoni, la care au participat oameni de afaceri români.

CRISTIAN PÂRVAN, președinte, Patronatul Investitorilor Autohtoni "În loc să încercăm să ajutăm, prin măsurile pe care actuala legislație le are, noi impunem noi obligații costisitoare."

Investitorii români spun că legislația stufoasă este o altă piedică pentru afacerile lor. Îngrijorarea este accentuată de faptul că în curând vor intra în vigoare noi prevederi legate de prețurile de transfer, prin care companiile vor trebui să-și justifice tarifele practicate în tranzacțiile cu alte entități din grupul din care fac parte. Totodată, companiile vor trebui să demonstreze respectarea "prețului pieței".

ANCA VLAD, antreprenor român "Bineînțeles că nu avem specialiștii care să ajute aceste firme, pentru că pur și simplu numărul este prea mare, dosarul este extrem de voluminos, bazele internaționale care trebuie achiziționate sunt foarte scumpe."

Potrivit Institutului Național de Statistică, în România, în anul 2015, existau aproape 74.000 de grupuri de întreprinderi. 93% dintre acestea sunt controlate din afara României.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Misiunea F.M.I. la București, încheiată cu îndemn la austeritate financiară ( 7 Iunie 2019 )

    Moderație fiscală și înăsprirea politicilor monetare. Este recomandarea misiunii Fondului Monetar Internațional, la finalul vizitei de evaluare a economiei efectuată în România. Experții F.M.I. subliniază, totodată, importanța...

  • Delegația FMI, la București ( 27 Mai 2019 )

    O delegație a Fondului Monetar Internațional a venit la Bucuresti pentru a realiza evaluarea anuală a economiei românești. Delegația FMI, condusă de șeful misiunii FMI pentru România, Jaewoo Lee, se va afla la București...

  • Corupția, principalul motiv de îngrijorare ( 2 Aprilie 2019 )

    Corupția, văzută de cetățeni drept una din cele mai mari probleme ale României! Este concluzia unui sondaj amplu, realizat de Consiliul European pentru Relații Externe în 14 țări ale Uniunii Europene cu scopul de a identifica...

  • Concert aniversar Azur, la Sala Palatului ( 27 Martie 2019 )

    Patru decenii de Azur! Îndrăgita formație marchează aniversarea celor 40 de ani de activitate cu un mega-concert, sub genericul ”Petrecere la Palat”, ultimul pe care trupa fondată de Nelu Vlad îl va mai susține. Azur va concerta la Sala Palatului...

  • A fost lansat studiul ”Capitalul Privat Românesc” ( 22 Martie 2019 )

    Evoluția ponderii capitalului privat românesc în economie, în studiul ”Capitalul Privat Românesc”, lansat astăzi! Evoluția este analizată din punctul de vedere al cifrei de afaceri, al numărului de companii, al capitalului propriu și al activelor.

 
 

Informații utile

 

Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

1 USD = 4.2726 RON
0.0073
1 EUR = 4.7627 RON
0.0020
 

Program TV


 

Arhivă video

vezi arhiva video

 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2