New Europe Bridge (Podul Noua Europă) este in sfarsit gata. Este vorba despre Podul Calafat-Vidin ale cărui lucrări au fost incheiate la 13 ani de la semnarea acordului între România si Bulgaria pentru construirea sa. Podul a fost inaugurat oficial, în prezenta premierului Victor Ponta si a omologului sau bulgar dar si a actualului guvernator al BNR, Mugur Isarescu.
VICTOR PONTA, premierul Romaniei: "In 2000 de ani s-au facut 3 poduri. deci chiar e un moment istoric. Podul asta sigur ca a durat f mult pt a fi construit. Eu sunt al 6-lea PM roman de la domnul Isarescu pana la inaugurarea podului. Un pic cam mult.
MUGUR ISARESCU, fost premier: "Atunci in anul 2000 speram sa realizam acest proiect mai repede. nu atat de repede pe cat romanii, care au facut la 100 km de aici pod in 2 ani, dar oricum mai repede."
Desi podul e în stare foarte buna, drumul pâna la el, în partea româna, este un cosmar pentru soferi. O recunoaste chiar si premierul Ponta.
AMBIANTA: CU CE ATI VENIT? Cu domnu Hahn cu elicopterul. Am vazut, am venit si cu masina, e foarte rau."
Podul, cofinanțat din Fondul de Coeziune al UE, este parte a coridorului paneuropean de transport care leagă orașul german Dresda de orașul Istanbul din Turcia. Podul are o lungime de aproximativ doi kilometri, două benzi rutiere pe fiecare sens, o linie de cale ferată, două trotuare și o pistă pentru bicicliști. Pietonii și bicicliștii, precum și ambulanțele și vehiculele folosite de poliție și pompieri vor fi scutite de plata taxelor. Acestea vor varia de la 6 la 37 euro pentru diferitele vehicule rutiere.
Anchetă după o crimă șocantă de la Oradea. Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Totul s-a întâmplat în noaptea de sâmbătă spre duminică, atunci când o femeie a fost forțată să rămână pe șinele de cale ferată de cumnatul ei, pentru a fi lovită mortal de un tren pe podul CFR de pe strada Dragoș Vodă, din Oradea.
Salt spectaculos cu mașina, de pe un pod aflat în construcție! Un șofer imprudent, care venea cu mașina de pe un o șosea județeană, a ignorat balizele de avertizare, care interziceau accesul, și a pătruns pe tronsonul în lucru, fără să observe...
O nouă arteră rutieră importantă, deschisă circulației! Tronsonul Iernut - Chețani, parte din Autostrada Transilvania, însemnând aproape 18 kilometri de șosea în plus, a fost inaugurat, astăzi. La inaugurarea tronsonului...
În plină criză provocată de pandemie, Primăria Sectorului 6 face investiții ca-n vremurile bune! Astfel, a pus funcțiune mai multe fântâni arteziene sub Podul Basarab, cu scopul, susține edilul Gabriel Mutu, de a combate...
Podul peste Argeș, de la Adunații Copăceni, se închide, începând de azi, timp de 6 luni! Podul tranzitat, zilnic, de mii de mașini, intră în reparații, iar circulatia se va desfășura pe un pod provizoriu, situat la kilometrul 19, care...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019