În cazul Oprescu, nu s-a aplicat procedura flagrantului "din considerente de tactică a anchetei"! Șefa Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, a făcut precizări, marți, la sediul Consiliului Superior al Magistraturii, cu privire la ancheta desfășurată în dosarul de corupție al primarului general al Capitalei. Kovesi a declarat că Oprescu a fost citat cu mandat de aducere, de către procurori, imediat după comiterea infracțiunii care este presupusă că s-a comis. Dosarul lui Sorin Oprescu a fost deschis în urma unor plângeri depuse în luna martie de două persoane fizice.
LAURA CODRUȚA KOVESI, procurorul-șef al D.N.A. "Ordonanța a fost emisă la ora 12.33, timp în care s-au făcut percheziții corporale, i s-au adus la cunoștință învinuirile și toate activitățile procedurale au fost verificate de instuția de judecată. Procurorii au respectat toate procedurile. Percheziția corporală s-a efectuat în sediul D.N.A.."
Șefa D.N.A. a mai precizat că persoana care i-a dat bani lui Sorin Oprescu în 5 septembrie nu se numără printre cele care au făcut plângerile. Mai mult, persoana respectivă nu are calitatea de denunțător, ci de suspect, și se află în arest la domiciliu.
LAURA CODRUȚA KOVESI, procurorul-șef al D.N.A. "Dosarul a fost deschis ca urmare a unor plângeri din partea unor persoane fizice. Nu e vorba de persoane fizice care au calitate politica. Sunt probe administrate după Codul Penal. Nu se bazează pe declarația unei singure persoane, sunt mai multe. Nu este dosar pe o singură declarație."
În replică, Alexandru Chiciu, avocatul primarului Capitalei a declarat că în dosarul lui Sorin Oprescu sunt probleme cu fondul cauzei, iar apărarea urmează să depună mai multe cereri în acest sens. În acest dosar au mai fost arestați preventiv Cristian Stanca, fostul șofer al lui Sorin Oprescu, Mircea Octavian Constantinescu, director economic în Primăria Capitalei, Ruxandra Mihaela Petroi Avasiloae și Florin Șupeală, director general și respectiv directorul adjunct al Centrului Cultural al Palatelor Brâncovenești de la Mogoșoaia, și omul de afaceri Claudiu Bengalici. Instanța a dispus și luarea măsurii arestului la domiciliu pentru Bogdan Cornel Popa, directorul Administrației Cimitirelor, și pentru Romeo Albu.
Prins de polițiști după mai multe infracțiuni! Polițiștii de investigații criminale din Buzău, Brașov și Dâmbovița, sub coordonarea Direcției de Investigații Criminale - I.G.P.R. și împreună cu luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale Buzău, au depistat un bărbat, de 39 de ani, din Dâmbovița, urmărit național și internațional, pentru săvârșirea de infracțiuni cu violență, ce ar fi fost comise pe teritoriul mai multor județe.
Afaceristul Fănel Bogos a fost plasat în arest preventiv, joi-seară, în urma deciziei judecătorului de drepturi și libertăți de la Tribunalul Vaslui. În același dosar, instanța a respins propunerea de arestare preventivă pentru alți trei inculpați...
Horațiu Potra vrea să revină voluntar în țară. Mercenarul acuzat și trimis în judecată pentru tentativă de lovitură de stat a transmis, prin intermediul avocatului său, Șerban Moga, că vrea să revină voluntar în țară, pentru a dovedi că este nevinovat.
Alertă ecologică, în județul Sibiu! Localnicii din zona Avrigului au alertat autoritățile, după ce au observat o mulțime de pești morți plutind în apele râului Avrig. Potrivit martorilor, peștii morți pluteau pe toată suprafața râului, de la izvoare, până la podul peste Olt.
Direcția Națională Anticorupție a contestat, miercuri, decizia Judecătoriei Ploiești de liberare condiționată a Elenei Udrea. Marți, ea a primit vestea privind decizia de liberare condiționată în timp ce se afla internată la Spitalul Județean de Urgență Ploiești...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

