Date companie
 
 
 
 

Prima zi de școală

RSS Știri
 
 
Data publicării : 9 Septembrie 2019
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : an scolar, cursuri
 

A început școala! Clopoțelul a sunat în peste 6.200 de unități de învățământ din toată țara. După o vacanță binemeritată, copiii au revenit în sălile de curs.

CĂTĂLINA CINCĂ, reporter

Începutul de an școlar a fost marcat de festivități, în toate unitățile de învățământ din țară. La Școala Gimnazială Nr. 59 din Capitală, au fost momente de bucurie, atât pentru elevi, cât și pentru profesori. Copiii au trăit emoția revederii cu colegii de clasă și cu cadrele didactice. Dacă pentru unii desprinderea de vacanță a fost grea, alții abia așteaptă să învețe lucruri noi în anul școlar care tocmai a început. Cu nerăbdare și curiozitate, bobocii au pășit și ei pragul școlii.

VOX, Denis

VOX, CARINA "Cum e in prima ta zi de școală? E foarte bine și mie mi-a plăcut vacanta și anul celalalt școlar? Ai făcut și teme în vacanță? Da!"

PAULA COPĂCEL, director, Școală Gimnazială Nr. 59

SILVIA STOICA, profesor, învățământ primar

"Cu mari emoții. Cred că emoțiile noastre sunt mai mari decât ale lor, dar cu bucurie în primul rând. Am pregătit clasele, sunt igienizate, sunt poavoazare și abia așteptăm să începem."

Au fost momente festive și la Colegiul Național Grigore Moisil din Capitală. Cadrele didactice ne-au spus că noua generație este mult mai creativă și mai informată decât generațiile din trecut.

DANA CORINA BOBOCEA
director, Colegiul Național Grigore Moisil
DANA CORINA BOBOCEA, director, Colegiul Național Grigore Moisil

VOX, Eric

VOX, Alexandru
"Suntem emoționați că începem școala. Ai avut emoții? Nu prea mult. Presupun că cei mici sunt cei mai emoționați. Ce ți-ai propus în acest an? Să învăț mai bine."

VOX, Selena
"Puțin obositor, ne-am trezit devreme după vacanță și trebuie să ne acomodăm cu noul program. - Ce ți-ai propus în acest an școlar? - Păi, în primul rând, acum că am început clasa a XI-a vreau să dau examenul de Cambridge ca să îmi echivalez Bac-ul la engleză și după nu știu, să învăț la fel de bine."

Și la Școala Generală nr. 117, din Sectorul 6 al Capitalei, emoțiile au fost la cote maxime. Elevii au fost bucuroși să se întoarcă în sălile de clasă. Au fost întâmpinați cu surprize plăcute.

MARIA MAGDALENA PUȘCAȘ, profesor, învățământ primar

"Elevii sunt dornici să vină la școală. Le-a fost dor și de școală și de colegi. Au niște mici surprize în clasă, și din partea părinților și din partea primăriei, bănci noi, clasa zugrăvită. Sperăm să fie un an bun și liniștit./00.28 - 00.43 Așteptările pe care le am eu mi-au fost deja îndeplinite. Ei sunt foarte înțelegători, ascultători, ne înțelegem foarte bine și discutăm ca de la adult la adult, și pentru că sunt dornici de noi cunoștințe, colaborăm foarte bine.

VOX 1, Gabriel

"Ce iti place la școală? Să pictez și să fac puncte, să mergem la sport."

Cei mici ne-au destăinuit și ce le place mai mult la școală.

"Fotbalul și matematica și așa și așa și româna. La școală ne place mai mult pentru că ieșim la sandviș și ne jucăm fotbal în curtea școlii. Învăț foarte multe și o sa învăț foarte multe lucruri noi și mă distrez la școală. Mai mult mă distrez cu matematica. Mi-am cumpărat rechizite și cam atât.

Semestrul I al anului școlar se va termina pe 20 decembrie, iar semestrul al II-lea va începe pe 13 ianuarie 2020 și se va încheia pe 12 iunie 2020. Elevii claselor a XII-a și a VIII-a vor finaliza cursurile mai devreme, pe 29 mai, respectiv pe 5 iunie 2020.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Studenții au nevoie de feedback la rezultatele activităților academice ( 30 Aprilie 2020 )

    Școala online suplinește cursurile si seminariile din sălile de curs și amfiteatre la toate facultățile din țară. Universitatea de Vest din Timișoara, prin Departamentul de Sociologie al Facultății de Sociologie și Psihologie, a inițiat...

  • Școala părinților, în București ( 1 Noiembrie 2018 )

    Cursuri gratuite pentru viitorii părinți, în Capitală! Aceștia vor putea afla informații utile despre naștere, lăuzie, îngrijirea și alimentația bebelușului. Sub titlul "Școala Părinților", cursurile se vor desfășura...

  • Șanse pentru tineri, la Atlas ( 11 Septembrie 2018 )

    Începutul de an școlar, marcat cu emoții, bucurie și multe flori, la Școala Postliceală Atlas și Liceul Teoretic Atlas din București. Școala Postliceală Atlas și Liceul Teoretic Atlas din București sunt unități de învățământ care pregătesc tinerii...

  • Aproximativ 2,9 milioane de elevi au început școala ( 10 Septembrie 2018 )

    A început școala! După o vacanță binemeritată, aproximativ 2.900.000 de copii au revenit în sălile de curs, pentru un nou an școlar. Momentul a fost marcat de festivități, în toate unitățile de învățământ din țară. La Școala Gimnaziala Nr. 117 din Capitală, elevii au trăit emoția revederii cu colegii de clasă și cu cadrele didactice. Dacă pentru unii desprinderea de vacanță a fost grea, alții abia așteaptă să învețe lucruri noi în anul școlar care tocmai a început.

  • Caravana ”Fii pregătit” organizată de SMURD a poposit pe Valea Prahovei ( 7 Mai 2017 )

    Cursuri de prim ajutor, în județul Prahova! Caravana "Fii pregătit", organizată de Fundația pentru SMURD, a poposit, începând de vineri, 5 mai, în Ploiești și în stațiunile Sinaia și Bușteni. Sute de localnici și turiști...

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2