Date companie
 
 
 
 

Profesorul bătăuș din județul Bistrița-Năsăud, încătușat

RSS Știri
 
 
Data publicării : 20 Ianuarie 2020
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : sport, bistrita, elevi, scoala, parinti, profesor, nasaud, condamnat, incatusat, sant
 

Un profesor condamnat pentru abuz față de elevi a fost încătușat în fața școlii. Este vorba despre profesorul de sport din comuna Șanț, județul Bistrița-Năsăud, condamnat la 4 luni de închisoare cu suspendare după ce a lovit doi elevi în anul 2017. Acesta a încercat în această dimineață să se întoarcă la școală, deși se înțelesese cu conducerea Inspectoratului Școlar, să rămână în concediu până în luna martie. Mai mulți părinți ce nu și-l doresc la catedră pe profesor, s-au adunat în fața școlii pentru a-i interzice accesul. Conflictul între părinții elevilor și profesor a luat amploare, iar cadrul didactic le-a adresat injurii. Jandarmii au intervenit și l-au imobilizat pe profesor, l-au încătușat și l-au condus la secția de Poliție. Acesta a fost amendat cu 500 de lei. Mai mult, profesorul nu a putut prezenta conducerii școlii, nici de această dată, actele medicate din care să rezulte că este testat psihologic și declarat apt de muncă. În martie 2017. profesorul de sport a lovit doi elevi, pe unul dintre ei cu palma, iar pe celălalt cu pumnul. De atunci, părinții au interzis de mai multe ori accesul acestuia în școală.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Rapperul american Wiz Khalifa, condamnat la închisoare în România ( 19 Decembrie 2025 )

    Rapperul american Wiz Khalifa, cel care, în iulie 2024, și-a aprins o țigară cu cannabis pe scenă, la un festival organizat la Costinești, a fost condamnat definitiv, de Curtea de Apel Constanța, la nouă luni de închisoare cu executare, pentru deținere de droguri de risc.

  • Inițiativă legislativă pentru părinți ( 9 Decembrie 2025 )

    Proiectul de lege care prevede o zi liberă pentru părinți, la începerea anului școlar, a fost adoptat în mod tacit de Senat. Inițiat de un senator PSD, proiectul merge la Camera Deputaților, în calitate de for decizional. Festivitatea de deschidere a fiecărui an școlar...

  • Preot reținut pentru pornografie infantilă ( 23 Septembrie 2025 )

    Profesor de religie constănțean, acuzat că i-a cerut unei eleve poze în ipostaze sexuale, a fost reținut. Procurorii DIICOT au dispus, marți, reținerea preotului, în vârstă de 48 de ani, cercetat în dosarul penal privind săvârșirea infracțiunii de pornografie...

  • Incendiul de pădure, lichidat ( 31 August 2025 )

    Incendiul de pădure și vegetație forestieră izbucnit, vineri-seară, în județul Bistrița-Năsăud, a fost stins. Circa 24 de ore au luptat echipajele de pompieri de la subunitățile Prundu Bârgăului, Bistrița și Năsăud, angajații Ocolului Silvic...

  • Pregătire pentru cercetare, la Măgurele ( 25 August 2025 )

    A opta ediție a Școlii de vară de Știință și Tehnologie de la Măgurele a luat startul, luni, și se va încheia pe 5 septembrie. Programul educațional, care facilitează colaborarea dintre elevii de liceu și profesorii de științe cu cercetători de vârf...

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2