Date companie
 
 
 
 

Proiect de lege privind parteneriatul civil

RSS Știri
 
 
Data publicării : 9 Octombrie 2018
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : proiect, parteneriat civil
 

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a anunțat că săptămâna viitoare va fi depus la Parlament un proiect de lege privind parteneriatul civil. El a făcut aceste precizări în contextul referendumului de revizuire a Constituției, demers care a eșuat în weekend. Victor Negrescu a spus că referendumul promovat de majoritatea cultelor religioase și a partidelor parlamentare “nu are câștigători și nu are pierzători”.

Tora Apetrii, reporter

"Cu numai o săptămână înaintea referendumului de revizuire a Constituției, Curtea Constituțională a motivat hotărîrea în cazul cuplului gay Coman-Hamilton. Relu Coman, cetățean român căsătorit în străinătate cu un american – Clai Hamilton – a reclamat statul român pentru că nu îi acordase soțului său dreptul de ședere în România. Curtea Constituțională a explicat că „un cuplu format din persoane de același sex intră în sfera noțiunii de viață privată, precum și a noțiunii de viață de familie, asemenea relației stabilite într-un cuplu heterosexual”. Curtea a adăugat că „persoanele de același sex care formează cupluri stabile au dreptul de a beneficia de o recunoaștere legală și judiciară a drepturilor și îndatoririlor corespunzătoare”. 

Potrivit celui mai recent recensământ, în România trăiesc cel puțin 800,000 de persoane în așa-numite “uniuni consensuale”: au viață de cuplu, dar nu beneficiază de aceleași drepturi ca cetățenii căsătoriți. La Parlament a fost deja înregistrat un proiect care reglementează parteneriatul civil – până acum, toate ideile de acest fel au fost respinse de Legislativ.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Schimbările din Educație irită sindicatele ( 13 Februarie 2019 )

    Controverse între Ministerul Educației și sindicatele din domeniu! Un proiect de ordin de ministru, care prevede scoaterea orelor de Educație fizică de la clasa pregătitoare, clasa I și a II-a și înlocuirea lor cu ore de „Joc și mișcare” și „Muzică și mișcare”...

  • Proiect de înzestrare cu table digitale pentru sălile de clasă și tablete pentru elevi ( 5 Februarie 2019 )

    De la cretă și stilou, elevii români vor trece la tablă inteligentă și tabletă. Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, are în plan ca, de anul viitor, toate clasele de gimnaziu și liceu din România să fie dotate cu tablă inteligentă, iar fiecare elev...

  • R.A.D.E.T. pregătește scumpirea energiei termice pentru bucureșteni ( 26 Ianuarie 2019 )

    Vin vremuri și mai grele pentru locuitorii Bucureștiului! Beneficiarii energiei termice furnizate de RADET vor plăti mai mult la căldură și apă caldă. Potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General...

  • Muzeul ”Grigore Antipa”, reinventat ( 25 Ianuarie 2019 )

    COSMINA STOIAN, reporter ”Muzeul Antipa, primenit cu un nou logo și un nou site. Acestea fac parte dintr-un proiect mai amplu, care presupune și alegerea unui slogan al muzeului. Este un aspect inedit în proiect, deoarece vizitatoriia...

  • Beneficiarii ajutoarelor sociale, obligați să lucreze ca zilier ( 4 Noiembrie 2018 )

    Oamenii care preferă să trăiască din ajutorul social, dar fug de muncă, nu vor mai primi ajutor social. Prevederea se regăsește într-o inițiativă legislativă liberală, iar proiectul a fost depus deja la Senat. Astfel, cetățenii care...

 
 

Informații utile

 

Curs valutar : Miercuri, 20 Feb. 2019

1 EUR = 4.7576 RON
0.0096
1 USD = 4.1938 RON
-0.0043
 

Program TV


 

Arhivă video

vezi arhiva video

 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2