Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență s-a vaccinat anti-COVID! Raed Arafat a mers la Centrul de Vaccinare din cadrul Spitalului de Urgență „Prof. dr. Dimitrie Gerota” din Capitală. Acesta a declarat că a fost foarte ușor vaccinul, în contextul în care se vaccinează sezonier împotriva gripei, iar rapelul îl va face pe 1 februarie. Arafat a mai spus că nu ar recomanda oamenilor să se vaccineze, dacă el nu s-ar vaccina. Totodată acesta a mai declarat că e un gest de normalitate, iar vaccinul este voluntar, nu este obligatoriu. Și coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță, s-a vaccinat public săptămâna trecută.
180.000 de doze de vaccin vor ajunge în țară, săptămâna viitoare, a anunțat coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță. Acestea se adaugă celor 130.000 care mai sunt în prezent în depozite.
Producătorii vaccinurilor Pfizer și Moderna, aprobate în Uniunea Europeana și folosite și în România, susțin că produsele lor au o eficacitate de circa 95% în prevenirea simptomelor ușoare și severe ale bolii COVID-19.
Premierul României s-a vaccinat împotriva COVID-19! Florin Cîțu s-a imunizat sâmbătă dimineață, la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” din Capitală. Șeful Executivului a venit îmbrăcat cu un tricou pe care era scris mesajul „Împreună învingem pandemia”.
Campania de vaccinare împotriva COVID-19 a început astăzi și la Spitalul Universitar din Capitală! Primii care s-au imunizat au fost medicii cei mai expuși – medicii de la UPU, din ATI și din Blocul Operator.
Țara noastră va sprijini Republica Moldova în procesul vaccinării anti-COVID! Anunțul a fost făcut de către președintele României, Klaus Iohannis, în timpul unei vizite oficiale efectuate la Chișinău.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019