Date companie
 
 
 
 

Război total între un inculpat penal și D.N.A.

RSS Știri
 
 
Data publicării : 12 Februarie 2018
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : ponta, dosar, DNA, toader, probe, ghita, inspectia, judiciara, cosma, fasificate, fabricat, onea
 

Taifun în Justiție! Acuzațiile extrem de grave la adresa DNA, privind falsificarea unor probe probe și fabricarea unor dosare care îi vizează pe Sebastian Ghiță și Victor Ponta, lansate de Vlad Cosma, au generat reacții în lanț. DNA Ploiești nu a falsificat niciodată probe și a respectat întotdeauna legea, a declarat, șeful DNA Ploiești, Lucian Onea. El a spus că procurorii structurii pe care o conduce au fost avertizați de persoane din anturajul lui Vlad Cosma că va urma un atac, ceea ce s-a și întâmplat, dar, procurorii nu vor ceda presiunilor, chiar dacă acestea sunt din ce în ce mai agresive. Vlad Cosma, cel care a aruncat bomba acuzațiilor, este inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție cu termen pe 19 februarie 2018, trimis în judecată de Serviciul Teritorial Ploiești al Direcției Naționale Anticorupție. În același dosar este inculpat și tatăl acestuia, Mircea Cosma, cercetat pentru luare de mită și abuz în serviciu. Șeful DNA Ploiești a precizat că a solicitat Inspecției Judiciare să facă verificări, fiind în joc reputația procurorilor. Reacția șefului DNA Ploiești vine după ce o televiziune de știri a difuzat, duminică seară, înregistrări furnizate de Vlad Cosma din care rezulta că i s-ar fi cerut să "planteze probe" pentru un dosar vizându-i pe Sebastian Ghiță și Victor Ponta. Potrivit lui Cosma, cel care apare în aceste discuții este fostul procuror Mircea Negulescu, acesta invocând numele lui Lucian Onea. "Tot ce s-a prezentat la TV este o variantă denaturată, personală, a lui Vlad Cosma, care speră ca până la termenul următor al procesului să scape" a precizat Onea în conferința de presă susținută astăzi. Asalatat de jurnaliști cu întrebări privind scandalul care are în centru Direcția Națională Anticorupție, procurorul general al României a refuzat să comenteze acest subiect. La rândul său, ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat că nu sesizează Inspecția Judiciară deoarece ar însemnă o întârziere, spunând că are ca variante să prezinte oricând raportul privind DNA sau să prezinte în Parlament raportul privind Ministerul Public, conform legii. El a precizat că raportul va conține o măsură, fără a spune care va fi aceasta. Inspecția Judiciară s-a sesizat, însă, din oficiu, ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public în legătură cu DNA și va face verificări prealabile pentru a stabili dacă este vorba despre abateri disciplinare. DNA a răspuns acuzațiilor din înregistrările date publicității de televiziunea de știri difuzând transcrierea unor discuții cu persoane care ar fi cerut o situație juridică favorabilă lui Vlad Cosma și tatălui său, amenințând că vor apărea la TV înregistrări și montaje din anchete și cu montaje menite să discrediteze procurorii. DNA susține că persoane din anturajul lui Cosma s-au prezentat în mod repetat la șeful Serviciului Teritorial Ploiești și, în lipsa acestuia, la alți procurori/ofițeri de poliție judiciară – ultima dată vineri, 9 februarie 2018 – cerându-le procurorilor să facă demersuri astfel încât să îi creeze o situație juridică favorabilă lui și tatălui său. DNA mai adaugă faptul că, în acest moment, alte detalii nu pot fi furnizate, deoarece aspectele menționate fac obiectul unui dosar penal având ca obiect, între alte infracțiuni, și infracțiunea de șantaj".



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Ordonanța de modificare a legii recursului compensatoriu, pe masa Guvernului ( 22 Ianuarie 2019 )

    Legea recursului compensatoriu va fi modificată prin ordonanță de urgență. Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat, pentru HotNews.ro, că a găsit soluții în cazul legii, iar proiectul ordonanței ar urma să fie prezentat...

  • Dosar penal al arhiepiscopului Tomisului, Teodosie, retrimis la D.N.A. ( 18 Ianuarie 2019 )

    Un dosar penal al arhiespicopului Tomisului, Teodosie, trimis din nou la D.N.A.! Înalta Curte de Casație și Justiție a decis ca dosarul, în care Teodosie Petrescu era acuzat de abuz în serviciu, mărturie mincinoasă și inducerea în eroare...

  • Tudorel Toader, amenințat cu pușcăria, pentru dezinformare ( 18 Ianuarie 2019 )

    Tudorel Toader, amenințat cu plângere penală pentru dezinformare! Sindicaliștii din Administrația Penitenciarelor îl acuză pe ministrul Justiției că a afirmat că autorul crimei de la Mediaș nu a beneficiat de Legea recursului compensatoriu...

  • Asaltul infractorilor, după eliberarea in baza recursului compensatoriu ( 15 Ianuarie 2019 )

    O nouă victimă a legii recursului compensatoriu! Un bătrân de 75 de ani din Galați a fost bătut cu cruzime și jefuit, chiar în blocul în care locuia. Vă avertizăm că urmează imagini cu puternic impact emoțional. Agresorul, în vârstă de 36 de ani...

  • Un tânăr din Mediaș, ucis de un recidivist ( 13 Ianuarie 2019 )

    Legea recursului compensatoriu face o nouă victimă. Un conflict care a avut loc, sâmbătă noaptea, într-un club din Mediaș, s-a sfârșit tragic. Un tânăr a fost înjunghiat în timpul scandalului iscat din cauza unor neînțelegeri mai vechi...

 
 

Informații utile

 

Curs valutar : Marți, 22 Ian. 2019

1 EUR = 4.7142 RON
0.0061
1 USD = 4.1491 RON
0.0114
 

Program TV


 

Arhivă video

vezi arhiva video

 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2