Date companie
 
 
 
 

Românii, marcați de sărăcie

RSS Știri
 
 
Data publicării : 21 Noiembrie 2022
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : Noua sesiune Rabla
 

Situație dramatică, în România! 95% dintre familiile vulnerabile sunt în imposibilitatea de a-și acoperi nevoile de bază, precum achiziția de medicamente sau consultații medicale pentru copii, alimente sau alte bunuri de strictă necesitate pentru cei mici, facturi sau cheltuieli pentru educația minorilor. Situația este provocată de criza socio-economică, arată un raport realizat de Organizația Salvați Copiii România. Potrivit documentului, 96% dintre aceste familii au ca sursă principală de venit ajutoarele sociale, bursele sau alocațiile copiilor. Mai grav este faptul că, pentru 12% dintre famiile aflate în dificultate, aceste beneficii reprezintă singura sursă de venit. Față de toamna anului trecut, 40% dintre familii susțin că veniturile le-au scăzut, în timp ce doar 18% afirmă că se pot bucura de majorări. Pentru a putea face față cheltuielilor esențiale, multe familii au renunțat la o parte din hrană, la îmbrăcăminte ori chiar la medicamente sau nu și-au mai trimis copiii la școală. Potrivit datelor Eurostat, copiii români sunt cei mai expuși din Europa riscului de sărăcie sau excluziune socială. În 2021, țara noastră se afla pe primul loc în ”topul sărăciei”, realizat de Oficiul European de Statistică.


Românii, marcați de sărăcie

« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Start la ”Rabla pentru electrocasnice” ( 21 Noiembrie 2022 )

    O nouă sesiune a programului ”Rabla pentru electrocasnice” a fost lansată luni-dimineață, la ora 10:00. Potrivit Administrației Fondului pentru Mediu, persoanele fizice au la dispoziție...

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2